Denumirea funcţiei publice vacante: consultant principal (pe domeniul controlului
intern managerial) al Direcției politici în domeniul controlului financiar public intern – 1 funcție vacantă;
Scopul general al funcţiei:
Elaborarea și monitorizarea implementării cadrului optim de dezvoltare a sistemelor de control intern managerial în sectorul public în conformitate cu cerinţele legislaţiei naţionale, standardele și metodologiile internaționale general acceptate, precum și cu bunele practici în domeniu
Sarcinile de bază ale funcţiei:
Cerințe specifice:
Studii: Studii superioare de licenţă sau echivalente în domeniul economic, juridic, management și/sau administrație publică;
Reprezintă un avantaj:
Experienţă profesională: 1,5 ani în domeniul controlului financiar public, administrației publice și/sau managementului finanțelor publice.
Cunoștințe specifice:
Cuantumul salariului brut: 15990 lei - 19420 lei
Bibliografia în baza căreia vor fi formulate întrebările pentru proba scrisă şi interviu la funcţia vacantă de consultant principal (pe domeniul controlului intern managerial) al Direcției politici în domeniul controlului financiar public intern
1. Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public;
2. Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
3. Legea nr.229/2010 privind controlul financiar public intern;
4. Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative;
5. Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor
Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
6. Standardele naţionale de control intern în sectorul public, aprobate prin
Ordinul ministrului finanțelor nr.189/2015
7. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.4/2019 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind autoevaluarea, raportarea sistemului de control intern
managerial şi emiterea Declaraţiei de răspundere managerială;
8. Manualul de control intern managerial, Ministerul Finanțelor, ediția 2020,
Sursa: https://mf.gov.md/sites/default/files/documente relevante/Manual CIM_03.06.2020.pdf
9. Modelul COSO ERM, Sursa: https://www.coso.org;
Condiţiile de bază pentru participare la concurs: La o funcţie publică vacantă poate candida persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
Persoanele interesate urmează să depună personal/prin poştă/prin e-mail.
Dosarul de concurs, care conţine:
Termenul depunere a documentelor pentru participare la concurs este stabilit- 31 decembrie 2024, ora 16:30.
Candidații pot depune dosarul de participare la concurs, în format de hîrtie la adresa poştală: mun. Chişinău, str. C.Tănase, nr.7, biroul nr.103 și bir.114 sau pot expedia dosarul în format electronic la adresa de e-mail: [показать e-mail]resurse.umane@mf.gov.md.
Pentru informații suplimentare contactați reprezentanții Direcției resurse umane: dna Aliona Moisei, șef adjunct DGMI, șef Direcție resurse umane, telefon de contact [показать номер]022 262 755 ;
dna Aparatu Natalia, consultant principal al Direcției resurse umane,
telefon de contact: [показать номер]022 262 778.
NOTĂ: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. În cazul în care dosarul de concurs se depune prin poştă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfăşurării probei scrise a concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.
Ministerul Finanţelor este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, care elaborează şi promovează politica unică a statului în domeniul finanţelor publice. În calitate de supervizor principal la nivelul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor asigură reglementarea și implementarea politicilor în domeniul managementului finanțelor publice.
Misiunea
Ministerul Finanțelor reprezintă organul de specialitate al administrației publice centrale responsabil de elaborarea politicilor previzibile, sustenabile și corecte în domeniul managementului finanțelor publice, prin promovarea transparenței bugetare, în strînsă colaborare cu mediul de afaceri și cu alte grupuri de interes reprezentative, în scopul asigurării unui echilibru între obiectivele asumate și resursele disponibile.
Viziunea
Activitatea Ministerului Finanțelor este axată în mod primordial pe atingerea unui nivel optim în dezvoltarea economică a societății. Prin urmare, relația cu propriul personal, partenerii și societatea civilă reprezintă componenta cheie în exercitarea cu succes a mandatului său.
Valorile
Ministerul Finanțelor își propune să fie de încredere, corect, transparent, rațional․
Sarcina de bază a Ministerului este să asigure un echilibru între obiectivele asumate și resursele disponibile. Domeniile principale de activitate ale Ministerului sunt: politicile bugetare, de contabilitate, audit, achiziții publice, fiscale și vamale, și administrarea acestora.
Responsabilitatea Ministerului este de a dezvolta politici previzibile, sustenabile și corecte privind reglementarea activității de întreprinzător, politici de impozitare, vamale, de contabilitate și de audit, în strânsă colaborare cu mediul de afaceri și cu alte grupuri de interes reprezentative.
În baza obiectivelor programului său de activitate, Ministerul Finanţelor elaborează setul necesar de acte normative care reglementează procesul bugetar, sistemul de impozitare şi de evidență contabilă, întocmeşte prognoze pe termen mediu şi de lungă durată privind resursele financiare, identifică soluţii de reformă în domeniul finanţelor publice, asigură încasările şi plaţile la bugetul de stat.