Описание вакансии
Domeniile de activitate ale Direcției:
- Avizarea sub aspectul legalităţii a proiectelor actelor cu caracter individual ale BNM (hotărâri, autorizații, permisiuni, aprobări, ordonanței etc.); emiterea opiniilor juridice și acordarea consultanței juridice în domeniile: autorizare, supraveghere și rezoluție bancară, asigurătorilor si reasigurătorilor, autorizarea operațiunilor valutare; reprezentarea și susținerea apărărilor în interesele BNM în instanțele de judecată.
Scopul și atribuțiile postului:
- Consilierul juridic al Direcţiei avizare juridică și contencios îndeplinește sarcinile trasate şi desfășoară activitățile atribuite direcției, acordă asistență și consultanța juridică necesară întru asigurarea legală a exercitării atribuţiilor BNM și a bunei funcţionări interne a BNM.
Cerințe minime obligatorii:
- Studii de licență în drept cu media generală pe anii de studii de cel puțin 9 si studii de master în drept cu media generală pe anii de studii de cel puțin 9 (pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţămînt respective, care urmează a fi echivalente cel puțin cu nota 9).
- Experienţă profesională dovedită de minim 4 ani în domeniul juridic, dobândită după obținerea diplomei de licență.
- Cunoştinţe de operare a calculatorului şi cunoaşterea avansată a aplicaţiei MS Word.
- Competențe lingvistice: cunoaşterea limbii române și engleze (nivel avansat vorbire și scriere). Dovada cunoașterii limbii engleze se va face prin prezentarea unui certificat emis de o instituție acreditată, a dovezii privind obținerea unor studii universitare cu predare în limba engleză sau privind experiența profesională obținută într-un mediu anglofon. Dacă nu pot fi furnizate niciunul dintre aceste documente, candidatul va fi supus unui test de evaluare a competențelor lingvistice.
- Alte cerințe: cunoștințe temeinice în domeniul dreptului, abilități bune de argumentare, analiză și sinteză, de elaborare a documentelor juridice complexe (opinii juridice, referințe, avize), abilități de comunicare, colaborare și lucru în echipă.
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală;
- Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
- Mediu de muncă modern și prietenos;
- Procese de activitate digitalizate;
- Flexibilitate în programul de muncă;
- Pachet salarial competitiv;
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
Termen-limită:
Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa [показать e-mail]recrutare@bnm.md">[показать e-mail]recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-143 sau 022- 822-245.
Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
Persoanele preselectate pe baza cerințelor minime obligatorii ale concursului vor fi invitate la testul de specialitate verbal și scris. În cadrul testului se vor evalua cunoștințele teoretice și practice pentru acordarea asistenței și consultanței juridice în domeniile specifice activității băncii (atribuțiile băncii centrale, legislația privind Banca Națională a Moldovei, dreptul administrativ, contenciosul administrativ, dreptul civil, comercial și bancar).
Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
Bibliografie de referință:
- Constituția Republicii Moldova.
- Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.
- Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei.
- Legea nr.148/2023 privind accesul la informaţiile de interes public.
- Legea nr.202/2017 privind activitatea băncilor.
- Legea nr.232/2016 privind redresarea si rezoluția băncilor.
- Codul civil al Republicii Moldova nr.1107/2003.
- Legea nr. 1134/1997 privind societăţile pe acţiuni.
- Legea nr. 92/2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare.
Documente necesare pentru a fi prezentate la concurs;
Documente necesare pentru a fi prezentate la angajare.
О компании
Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de bancă centrală a statului, are următoarele domenii de activitate de bază: politică monetară, piețe financiare, stabilitate financiară, supraveghere, infrastructurile pieței financiare, moneda națională în numerar. În vederea realizării cu succes a obiectivului său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, precum și a atribuțiilor sale de bază, BNM își dezvoltă în continuu cadrul de reglementare, de raportare și de guvernanță instituțională.
Politica noastră de recrutare constă în selectarea în bază de concurs şi angajarea persoanelor cu experiență, dar și a absolvenților din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale etc), care prin responsabilitate, profesionalism și spirit de echipă vor contribui la atingerea obiectivelor BNM.
Angajarea la Banca Naţională a Moldovei vă oferă o experiență unică de activitate și de formare profesională în cadrul băncii centrale a Republicii Moldova. BNM oferă șansa de a crește profesional, de a lucra în echipă cu cei mai buni experți din domeniu și de a contribui prin inițiativă și inovație la beneficiul tuturor cetățenilor.
,,Fiind parte a echipei BNM, vei avea satisfacția de a te afla într-un mediu dinamic, modern și profesionist, și vei contribui personal la îndeplinirea obiectivelor BNM cu impact pe întreaga societate.”