Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Monitorizarea și asigurarea corectitudinii valorii în vamă a mărfurilor, conform legislației în vigoare
Salariul de funcție
De la 8060 Lei (brut) salariu brut
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
Monitorizare conformității determinării valorii în vamă a mărfurilor.
Acordarea asistenței metodologice în domeniul corectitudinii determinării valorii în vamă.
Acordarea consultației publice în domeniul evaluării vamale a mărfurilor importante.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
deține cetățenia Republicii Moldova;
posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
are capacitate deplină de exercițiu;
nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii:
superioare de licență sau echivalente în domeniul economic, statistică, informatică.
Cunoştinţe de operare la calculator: pachetul Microsoft Office, tehnologiile web.
Copia buletinului de identitate Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar
Alte documente necesare:
Formularul de participare (vezi: www.customs.gov.md);
Acte justificative cu privire la activitatea profesională;
Copia livretului militar sau a certificatului de recrut;
Certificatul medical Forma 086-U (poate fi substituit cu declarația pe propria răspundere: vezi: www.customs.gov.md);
Chestionar (vezi: www.customs.gov.md);
Declarația cu privire la acceptarea controlului special (vezi: www.customs.gov.md);
Declarația de neafinitate cu broker vamal (vezi: www.customs.gov.md);
Acte ce atestă participarea la activităţi de voluntariat dacă candidatul consideră că este necesar;
Modalitatea de depunere a documentelor
Poștă
Personal
Bibliografia concursului
Legea nr. 95/2021 Codul Vamal
Legea nr. 302/2017 cu privire la Serviciul Vamal
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 62/2008 privind reglementarea valutară
Legea nr. 172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor
Codul fiscal nr. 1163/1997 Titlul III și Titlul IV
Codul Contravențional al R. Moldova nr.218/2008, Contravențiile prevăzute la art. 287 p.(1) – p. (18)
Hotărârea Guvernului nr. 92 din [показать номер]28.02.2023 cu privire la punerea în aplicare a Codului Vamal nr.95/2021
Ordinul Serviciului Vamal nr. 507-O din [показать номер]12.12.2023, cu privire la aprobarea normelor tehnice de eliberare a certificatelor de origine preferențială a mărfurilor.
Ordinul Serviciului Vamal nr. 517-O din [показать номер]14.12.2023, pentru aprobarea normelor tehnice privind solicitarea, emiterea și monitorizarea aplicării deciziilor privind informațiile tarifare obligatorii.
Ordinul Serviciului Vamal nr. 528-O din [показать номер]20.12.2023, pentru aprobarea normelor tehnice privind unele simplificări în materie de origine preferențială a mărfurilor.
Ordinul Serviciului Vamal nr. 527-O din [показать номер]20.12.2023, pentru aprobarea normelor tehnice de completare a certificatelor de origine preferențială a mărfurilor și a normelor tehnice de verificare ulterioară a dovezilor de origine.
Ordinul Serviciului Vamal nr. 529-O din [показать номер]20.12.2023, pentru aprobarea normelor tehnice privind verificarea clasificării mărfurilor.