Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Menținerea și consolidarea managementului financiar și bugetar al ministerului în conformitate cu cadrul normativ și reglementările interne ale autorității, inclusiv prin organizarea eficientă și asigurarea evidenței contabile în cadrul aparatului ministerului.
Salariul de funcție
De la 26400 Lei (brut)
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
1. Conducerea/managementul activității Direcției prin coordonarea și monitorizarea activității de ținere a evidenței contabile şi a sistemului de dări de seamă a aparatului ministerului şi instituțiile subordonate;
2. Participarea la elaborarea, coordonarea, monitorizarea politicilor din domeniul culturii, patrimoniului cultural și turismului;
3. Elaborarea, coordonarea, monitorizarea proiectelor de acte normative privind planificarea și alocarea mijloacelor financiare întru realizarea acțiunilor şi proiectelor în domeniu, strategii, programe şi proiecte cu efectuarea analizei şi estimărilor economico –financiare, inclusiv a cadrului bugetar pe termen mediu și monitorizării implementării acestuia;
4. Analiza coeficienților financiar-economici în diferite intervale de timp şi coordonarea elaborării rapoartelor cu privire la executarea bugetului Ministerului;
5. Coordonarea şi avizarea contractelor de locațiune instituțiilor publice în care Ministerul are calitatea de fondator;
6. Acordarea asistenței șefilor de subdiviziuni și angajaților Ministerului, precum și subdiviziunilor financiar-economice din instituțiile publice, în care Ministerul are calitatea de fondator în domeniul financiar-contabil;
7. Monitorizarea, dezvoltarea și raportarea sistemului de control intern managerial în cadrul Direcției.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii: Studii superioare/universitare economice domeniul contabilitate și masterat.
Experiență profesională:
Minim 3 ani de experiență profesională în domeniu;
experiență în serviciul public.
Cunoștințe:
- Cunoașterea legislației în domeniu;
- Cunoașterea unei limbi de circulație internațională (nivel B1);
- Cunoștințe de operare cu pachetele de programe contabile;
- Abilități de utilizare a computerului.
Abilități: Abilități de comunicare socială și de lucru în echipă, analiză și sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, instruire, deprinderi de lucru cu pachetele de programe pentru calculator pentru oficiu, gândire strategică, motivare, mobilizare de sine, soluționare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
Atitudini/comportamente: Empatie, diplomație, flexibilitate, disciplină, acuratețe, corectitudine, asumarea responsabilităților, orientare spre rezultat, tendință spre dezvoltare profesională continuă, integritate și onestitate.
Documente ce urmează a fi prezentate
- Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică. - Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs. - Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
- Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire. - Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Modalitatea de depunere a documentelor
- E-mail
- Personal
- Alte modalități -
cariere.gov.md
Bibliografia concursului
- Codul fiscal al Republicii Moldova;
- Legea cu privire la actele normative nr.100/2017;
- Legea contabilității nr. 113/2007;
- Legea nr. 158/2008 privind funcția publică şi statutul funcționarului public, HG nr. 201/2009 privind punerea în aplicarea prevederilor legii nr.158/2008 cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public;
- Legea nr. 181/2014 finanțelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale;
- Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice;
- Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, HG nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
- Hotărârea Guvernului nr. 147/2021 cu privire la organizarea şi funcționarea Ministerului Culturii;
- Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 208/2015 privind clasificația bugetară;
- Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 216/2015 cu privire la aprobarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenta contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar.