Описание вакансии
Scopul postului:
- Efectuarea controlului financiar preventiv, zilnic, asupra tuturor plăților, cheltuielilor și veniturilor, conform documentelor primare, prezentate de către subdiviziunile BNM și actelor normative interne și externe în vigoare, privind legalitatea şi eficienţa acestora, care consemnează toate operaţiunile economice şi financiare ale BNM şi care servesc drept bază pentru înregistrare în registrele contabile, precum şi asigurarea unui sistem de control financiar intern adecvat. Elaborarea/modificarea/completarea/avizarea actelor normative interne, externe și altor documente aferente activității secției. Participarea în cadrul comisiilor și/sau grupurilor de lucru. Alte activități conexe aferente activității secției.
Cerințe minime obligatorii:
- Studii superioare în domeniul evidenţei contabile, financiar bancar sau economie, cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obţinute în Republica Moldova), în cazul unui calificativ mai mic de 8, condiţia se consideră a fi intrunită dacă candidatul are o experienţă în domeniul solicitat de minim 3 ani. Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obţinute în ţara şi/sau instituţiile de învăţămînt respective.
- Experiență nu mai puțin de 1 an în domeniul financiar-bancar, audit financiar/intern sau evidenței contabile.
- Cunoștințe aferente actelor normative și legislative ale Republicii Moldova în vigoare în domeniul financiar-bancar sau evidenței contabile.
- Cunoștințe în domeniul achizițiilor de bunuri, servicii și lucrări și controlul executării acestor achiziții.
- Cunoștințe de operare a calculatorului la nivel de utilizator și cunoașterea avansată aplicațiilor MS Word, Excel și Power Point.
- Competențe lingvistice: cunoașterea limbii române (avansat/fluent) și limbii engleze (nivel introductiv/elementar).
- Competențe: integritate, responsabilitate, profesionalism, lucru în echipă, orientare către rezultate, credibilitate, perseverență, capacitatea de a rezolva probleme, planificare, comunicare, analiză, gestionare eficientă a timpului, spirit de inițiativă, învățare și dezvoltare continuă.
Principalele atribuții:
- Efectuează controlul financiar preventiv asupra operațiunilor economice și financiare de care este responsabil, privind legalitatea și eficiența acestora, conform documentelor primare inițiate de către subdiviziunile BNM și actelor normative interne și externe în vigoare, care reglementează principiile metodologice ale evidenței contabile și controlului financiar intern.
- Verifică și asigură legalitatea înregistrărilor contabile privind operațiunile de achiziționare a bunurilor, de executare a lucrărilor și prestare servicii.
- Verifică și asigură legalitatea mișcarii activelor - înregistrarea în curs de execuție a imobilizărilor, darea în exploatare și modernizarea imobilizărilor corporale şi necorporale, amortizarea acestora, darea în exploatare a OMVSD; precum și casarea acestora.
- Verifică și asigură legalitatea reflectării cheltuielilor cu materialele consumabile - eliberarea bunurilor materiale din stoc în gestiune/la cheltuieli, conform normelor aprobate și la necesitate.
- Verifică și asigură controlul financiar intern adecvat în domeniul cheltuielilor operaționale, veniturilor operaționale, de gestionare a rezervelor valutare (altele decât cheltuielile monetar- valutare), diverse calcule conform legislației (TVA, impozit pe venit, taxe și proceduri vamale, etc.).
- Face recomandări, vine cu idei despre îmbunătăţirea proceselor de activitate.
- Corespondența cu subdiviziunile BNM, precum și cu alte persoane fizice și juridice în aspecte ce țin de activitatea secției.
- Îndeplinește alte sarcini la solicitarea conducerii subdiviziunii.
Beneficiile oferite de BNM:
- Experiență profesională într-o bancă centrală;
- Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală;
- Mediu de muncă modern și prietenos;
- Flexibilitate în programul de muncă;
- Pachet salarial competitiv;
- Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.
Termen-limită:
Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.
Bibliografie:
- Legea nr.548/1995 cu privire la Banca Națională a Moldovei, cu modificările ulterioare.
- Legea contabilității și raportării financiare nr.287/2017.
Pentru participarea la concurs, completați formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa [показать e-mail]recrutare@bnm.md. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți CV-ul și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul [показать номер]022 822 158/ [показать номер]022-822-245/ [показать номер]022-822-143.
Vor fi contactate doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.
О компании
Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de bancă centrală a statului, are următoarele domenii de activitate de bază: politică monetară, piețe financiare, stabilitate financiară, supraveghere, infrastructurile pieței financiare, moneda națională în numerar. În vederea realizării cu succes a obiectivului său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, precum și a atribuțiilor sale de bază, BNM își dezvoltă în continuu cadrul de reglementare, de raportare și de guvernanță instituțională.
Politica noastră de recrutare constă în selectarea în bază de concurs şi angajarea persoanelor cu experiență, dar și a absolvenților din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale etc), care prin responsabilitate, profesionalism și spirit de echipă vor contribui la atingerea obiectivelor BNM.
Angajarea la Banca Naţională a Moldovei vă oferă o experiență unică de activitate și de formare profesională în cadrul băncii centrale a Republicii Moldova. BNM oferă șansa de a crește profesional, de a lucra în echipă cu cei mai buni experți din domeniu și de a contribui prin inițiativă și inovație la beneficiul tuturor cetățenilor.
,,Fiind parte a echipei BNM, vei avea satisfacția de a te afla într-un mediu dinamic, modern și profesionist, și vei contribui personal la îndeplinirea obiectivelor BNM cu impact pe întreaga societate.”