Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Asigurarea juridică a activităţii Agenției Naționale Transport Auto şi respectarea uniformă a legislaţiei, în scopul realizării optime a misiunii și obiectivelor.
Salariul de funcție
De la 8780 Lei (brut)
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
- Asigurarea cadrului juridic și normativ al activităţii Agenției, inclusiv consultarea colaboratorilor Agenției în aspecte juridice, participarea la întruniri în probleme ce ţin de competenţa Direcției și luarea de măsuri întru prevenirea încălcării legislaţiei în vigoare, în cadrul Agenției;
- Coordonarea activităţii subdiviziunilor Agenției în elaborarea, expertizarea proiectelor actelor normative, proiectelor de contracte, examinarea litigiilor şi petiţiilor, acordarea ajutorului metodic şi practic colaboratorilor subdiviziunilor respective în acest domeniu;
- Reprezentarea intereselor ANTA în toate instituțiile de drept, de stat, private și obștești.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii: - Deţinerea studiilor superioare, de licenţă în domeniul juridic.
Experienţă profesională: În domeniu minim 1 an.
Cunoştinţe:
-Cunoașterea legislației în domeniul transportului rutier și alte acte normative ce țin de domeniul
de activitate;
-Posedarea limbii de stat;
-Cunoașterea unei limbi de circulație internațională, constituie un avantaj;
-Cunoștințe de operare la calculator: Word, Excel, Internet, PowerPoint ș.a.
Abilităţi: Abilități de lucru cu informaţia, analiză și sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, instruire, evaluare, motivare, soluționare de probleme, comunicare eficientă.
Atitudini/comportamente:
Respect faţă de oameni, obiectivitate, loialitate, diplomație, spirit de inițiativă, receptivitate la idei noi, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, tendință spre dezvoltare profesională continuă, integritate, devotament instituției.
Documente ce urmează a fi prezentate
- Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică. - Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs. - Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
- Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire. - Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Modalitatea de depunere a documentelor
Bibliografia concursului
- Constituția Republicii Moldova nr. 1/1994
- Legea nr.150/2014 Codul transporturilor rutiere;
- Codul administrativ al R.M. nr. 116/2018;
- Codul de procedură civilă nr. 225/2003;
- Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
- Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător;
- Legea Nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător;
- Legea nr.105/2003 Privind protecția consumatorului;
- Legea nr. 148/2023 ,,privind accesul la informațiile de acces public”;
- Legea nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător;
- Legea 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
- Legea integrității nr. 82/2017;
- Hotărârea Guvernului nr. 151/2022 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale Transport Auto.