Numele meu este Pavel. Cred că sunt puține persoane care mă cunosc cu adevărat. Nu pot spune că sunt un om simplu sau ușor de înțeles. Sunt o fire contradictorie, complicată. Și apreciez enorm oamenii care încearcă să mă înțeleagă și nu se grăbesc să mă judece.
Sunt zile în care confortul patului meu îmi aduce cea mai mare satisfacție, dar sunt și zile în care mă pun în mișcare și la sfârșitul zilei, când trag linie, sunt uimită și eu de câte am reușit să fac.
Sunt momente când devin egoist, când mă gândesc doar la mine și trebuie să recunosc că uneori, lucrul asta m-a scutit de câteva suferințe în plus la momentul respectiv, dar m-a și dezavantajat în timp.
Mă înspăimântă ideea de a fi neputincios. De a privi un lucru, o situație, un moment fără a putea face nimic pentru a-l schimba. Mă înspăimântă faptul că deseori, realitatea te ajunge din urmă și îți arată cât ești de “mic”… pentru că da, uneori, nu e vorba doar de voință. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva.
Facultatea, specialitatea: Facultatea de Studii Europene - Administrare Europeana
Țara: Romania
Competențe privind: 1. Realizarea managementului site-urilor web, sistemelor de operare a calculatoarelor 2. Furnizarea facilităților de procesare a datelor, inclusiv a serviciilor suport.
Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit program de certificare a competențelor digitale recunoscut la nivel internaţional în 150 de ţări și numără până în prezent 14 milioane de persoane înregistrate în program. Permisul ECDL oferă deţinătorului său o bază standard de cunoştinţe IT necesară în noua societate informaţională ce se află în continuă dezvoltare.
Dețin nivelul B2 la limba engleză.