Publicat azi

Specialist principal, Secția agenți constatatori

Informații de bază

Salariu:
Negociabil
Program de lucru:
Full-time
Studii:
Superioare
Oraș:
Chișinău

Descrierea poziției vacante

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Inspectarea sectorului administrat în scopul monitorizării respectării cerințelor prevăzute de legislația în vigoare conform competențelor stabilite. Întocmirea dosarului cu privire la contravenție.

Salariul de funcție

De la 7380 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

  1. Examinarea petițiilor și demersurilor cu elaborarea proiectelor de răspuns la ele. Elaborarea proiectelor de acte organizatorice și administrative în domeniile ce ţin de competenţa Secției.
  2. Inspectarea sectorului administrat în scopul monitorizării respectării cerințelor prevăzute de legislația în vigoare conform competențelor stabilite. Efectuarea controalelor inopinate în teritoriu.
  3. Acumularea probelor, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței contravenției, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăției și la cunoașterea altor circumstanțe importante pentru justa soluționare a cauzei.
  4. Întocmirea proceselor-verbale pentru individualizarea faptei ilicite și identificarea făptuitorului. Evidența proceselor-verbale și înregistrarea înscrisului în registrul de evidență a proceselor-verbale cu privire la contravenție.
  5. Citarea în vederea asigurării prezenței persoanei, pentru desfășurarea normală a procesului contravențional.
  6. Întocmirea dosarului cu privire la contravenție și înaintarea acestora pentru examinare conform competenței.
  7. Reprezentarea după necesitate a poziției agentului constatator pe marginea dosarului în cadrul examinării dosarului contravențional.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

  • Studii: superioare juridice, economice.
  • Experienţă profesională: binevenită.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Personal

Bibliografia concursului

  • Constituţia Republicii Moldova
  • Codul muncii al Republicii Moldova
  • Codul administrativ al Republicii Moldova
  • Codul contravențional al Republicii Moldova
  • Legea nr. 436/2006 privind administrația publică locală
  • Legea nr. 136/2016 privind statutul municipiului Chișinău
  • Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public
  • Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
  • Legea nr. 133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale
  • Legea nr. 148/2023 privind accesul la informațiile de interes public
  • Legea nr. 82/2017 integrităţii
  • Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior
  • Legea nr.62/2022 cu privire la publicitate
  • Regulamentul de organizare și funcționare a preturilor de sector aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 4/4 din [vezi telefon]13.12.2019
  • Regulamentul privind desfășurarea activității de comerț în municipiul Chișinău aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 15/14 din [vezi telefon]27.12.2021
  • Regulamentul cu privire la salubrizare aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 12/3 din [vezi telefon]23.07.2020
  • Dispoziția nr. 33-d din [vezi telefon]09.02.2023 ,,Cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de înregistrare și evidență a contravențiilor, aprobarea formularelor-tip a documentelor și actelor procesuale, desemnarea cu atribuții de constatare și soluționare a contravențiilor a agenților constatatori din cadrul Preturilor de sector ale municipiului Chișinău

Despre companie

HR managerul companiei nu a reușit să completeze acest câmp, dar fii sigur, ei au o istorie super interesantă. Curând îi vom contacta și-i vom ruga să o adauge. Până atunci, vezi ofertele lor de angajare.

Recenziile companiei

Evaluează compania:
0 star star star star star 0 recenzii

Contacte

E-mail:
Pagina web:

Locuri de muncă similare în această companie

Locuri de muncă similare

Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?