Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Contribuirea la realizarea sarcinilor Agenției de administrare a instanțelor judecătorești (AAIJ) în domeniu organizării activităţii şi administrării judecătoriilor și curților de apel.
Salariul de funcție
De la 7730 Lei (brut)
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
- Gestionarea activităţii de creare, exploatare şi ţinere a conţinutului informaţional al Registrului PIGD, precum şi asigurarea funcţionalităţii acestuia;
- Monitorizarea Portalului Naţional al Instanţelor de Judecată, înaintarea propunerilor de dezvoltare a acestuia, precum și elaborarea rapoartelor;
- Asigurarea instanţelor cu echipament tehnic şi programe necesare pentru funcţionarea sistemului informaţional judiciar;
- Acordarea asistenţei metodologice şi asigurarea instruirii personalului instanţelor judecătoreşti, inclusiv în vederea utilizării sistemului informaţional judiciar.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
- are capacitate deplină de exercițiu;
- nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
- este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
- are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
- în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
- nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în drept și/sau tehnologii informaționale și/sau științe economice și/sau administrație publică.
Experienţă profesională: 6 luni de experienţă profesională în domeniu.
Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoaşterea limbii de stat;
- Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Documente ce urmează a fi prezentate
- Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică. - Copia buletinului de identitate
Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs. - Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
- Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire. - Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire. - Documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar
- Alte documente necesare:
- declarația pe propria răspundere (poate fi descărcată de pe pagina web a Ministerului Justiției www.justice.gov.md, compartimentul„Ministerul/Carieră/Anunț - Concurs funcții publice”).
Modalitatea de depunere a documentelor
Bibliografia concursului
Bibliografia concursului:
-
- Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei de administrare a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.650/2016.
- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
- Legea 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale;
- Legea nr. 514/1995 privind organizarea judecătorească;
- Instrucţiunea cu privire la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin Hotărîrea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 142/4 din [vezi telefon]04.02.2014;
- Regulamentul privind organizarea și funcționarea Sistemului informațional judiciar, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 794/2018;
- Legea nr. 76/2016 cu privire la reorganizarea instanțelor judecătorești.