Forme de rezolvare alternativă a disputelor (ADR), utilizate pentru a soluționa conflictele fără a recurge la instanțele judecătorești. Aceste metode sunt preferate pentru eficiența, confidențialitatea și costurile reduse comparativ cu litigiile tradiționale. Deși ambele vizează soluționarea disputelor, ele diferă semnificativ în abordare și în autoritatea pe care o conferă terțului neutru (mediatorul sau arbitrul).
Proces voluntar și colaborativ în care părțile implicate într-un conflict lucrează împreună pentru a ajunge la o înțelegere acceptabilă pentru ambele părți, cu ajutorul unui mediator. Mediatorul este un terț neutru, care facilitează discuția și negocierile, ajutând părțile să exploreze opțiunile de soluționare și să identifice un compromis mutual avantajos.
Principalele caracteristici ale medierii includ:
Este mai formal decât medierea și implică unul sau mai mulți arbitri care ascultă argumentele ambelor părți și apoi decid cum va fi soluționat conflictul. Decizia unui arbitru, numită „laudo arbitral”, este de obicei obligatorie pentru ambele părți și poate fi impusă juridic.
Caracteristicile principale ale arbitrajului includ:
Autoritate - Mediatorul nu are autoritatea de a decide rezultatul; rolul său este de a ajuta părțile să găsească o soluție comună. Arbitrul, pe de altă parte, face o decizie finală care rezolvă conflictul.
Obiectiv - Medierea încurajează colaborarea și menținerea relațiilor pe termen lung, în timp ce arbitrajul se concentrează mai mult pe soluționarea rapidă și eficientă a disputei.
Formalitate - Arbitrajul este mai formal și se aseamănă mai mult cu un proces judiciar, în timp ce medierea este mai flexibilă și mai puțin formală.