Te ridici și pleci! Situații în care părăsești interviul de angajare.
11-01-2021 3932
Timp de citire: 3 min.

Te ridici și pleci! Situații în care părăsești interviul de angajare.

A părăsi nu-i ușor – nici țara, nici iubita, nici jobul, nici Counter-Strike-ul când s-a terminat timpul la internet cafe –, dar uneori trebuie. Nu e un „trebuie” ca și cum ți-ar fi spus cineva, ci smți că dezavantajele depășesc avantajele într-o situație sau alta și a pleca rămâne cea mai rezonabilă soluție.

La fel se poate întâmpla și cu interviul de angajare, pe care, la un moment dat, chiar ai crezut că ți-l dorești și pe care chiar l-ai și dorit.

Situații când renunți la interviul de angajare ÎNAINTE ca acesta să se producă:

  • A apărut o altă ofertă de job pe care ai acceptat-o;
  • Ai aflat despre companie ceva ce nu se potrivește fundamental cu viziunile și principiile tale;
  • Ai decis că nu-ți poți permite schimbarea acum, indiferent care ți-ar fi motivele;
  • Ai decis să faci o prioritate din altceva (familie, o pasiune etc);
  • Pur și simplu nu mai vrei.

Mai ales la faza cu „pur și simplu nu mai vrei”, ar fi bine ca schimbarea de macaz să fie argumentată (nu în fața angajatorului, căruia îi comunici vestea, ci în fața propriei conștiințe, pentru ca să ai stabilite în minte măcar câteva principii clare în jurul cărora să graviteze deciziile pe care le iei, evitând astfel riscul de a te lăsa pradă poftelor și mofturilor de moment).

Dacă ai luat decizia să anulezi interviul de angajare, îi comunici decizia angajatorului cât de rapid posibil, prin orice canal ai văzut că este mai eficient (email, telefon, Viber etc).

Situații când renunți la interviul de angajare ÎN TIMP CE acesta se produce:

  • Intervievatorul îți cere documente, numere de cont bancar sau alte date cu caracter personal.
    Datele bancare se cer atunci când contractul de muncă e deja semnat, în vederea efectuării transferului în ziua salarizării – asta e altceva.
    Datele de care e nevoie pentru angajare se află în documentele pe care deja le-ai expediat atunci când ți-ai depus candidatura pentru job, astfel încât, dacă ai trecut de etapa CV-ului și a scrisorii de intenție, înseamnă că ceea ce ai remis conține tot ce este necesar pentru a putea lua jobul. Dacă se insistă asupra prezentării unor date noi, poți pleca, or nu-i a bună.
  • Ți se cere să procuri ceva, să plătești în avans, să achiți taxa pentru nu știu ce instruire sau formare.
    Uneori – bagă de seamă – ți se cere să achiți vreun curs de formare încă înainte de interviu. Uită și de ei, e o schemă de devalizat buzunare de șomeri.
  • Condițiile de lucru se dovedesc altele decât în anunțul de angajare – salariul din anunț este, știi tu, înțelegi, salariul la care poți ajunge dacă muncești mult și conștiincios, nu cel inițial... orarul de muncă este... așa... astîiană... când și cum... uneori poate stai mai mult, alteori mai puțin.. știi cum...
    Pleacă.
  • Te anunță solemn că nu veți semna niciun contract de muncă, iar avantajul va fi că vei primi mai mulți bani decât ai primi dacă o parte din ei ar fi reținuți pentru impozite.
    Tehnic vorbind – corect; dacă nu plătești impozite, îți vin mai mulți bani astăzi și acum, însă lipsa contractului de muncă poate fi primul pas către o exploatare de zile mari.
  • Intuiția îți spune s-o tulești cât mai repede.
    Nu știi exact de ce, nu sunt cine știe ce motive obiective, parcă nimic nu-i teribil în mod flagrant, dar interiorul îți spune că nu-i de bine. De obicei, când astfel de mesaje ale intuiției sunt atât de clare, există motive dincolo de puterea ta de a procesa rațional. Ascultă-ți intuiția.

În plus, dacă angajatorul pur și simplu a uitat de tine, tu ai ajuns la interviu iar el efectiv nu este pe loc și trebuie să aștepți sau să vii a doua, a treia sau a cincizecea zi, s-ar putea să nu merite să te afli acolo. Du-te.

Fii respectuos, amice, cu angajatorul, cu ceilalți oameni, cu animalele, cu natura, dar nu uita să te respecți și pe tine însuți în egală măsură.

Toate bune.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?