Noi reguli de stabilire și plată a ajutorului social, din 2025
26-12-2024 1668

Noi reguli de stabilire și plată a ajutorului social, din 2025

Din 2025, fiecare familie, care va beneficia de ajutor social, va fi identificată și evaluată în mod individual, în baza unui management de caz. Decizia a fost luată de Guvern, care a adoptat o hotărâre în acest sens. Autoritățile își propun să reducă numărul de plăți, dar și să responsabilizeze beneficiarii apți de muncă să-și găsească un job. În acest an, numărul familiilor care a avut parte de ajutor social a variat lunar între 16.300 și 21.360.

Ce prevede managementul de caz?

Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social a fost completat cu o reglementare nouă, care prevede că identificarea și evaluarea nevoilor familiei beneficiare de ajutor social se va realiza prin intermediul managementului de caz, care are menirea de a îmbunătăți calitatea vieții beneficiarilor, prin intervenție calificată și profesionistă. 

„Până acum, beneficiarii de ajutor social aveau parte doar de o plată lunară. Sistemul nu lucra pentru a remedia problemele profunde, precum este sărăcia. Noi am schimbat legislația și ne propunem ca începând cu 2025, să acționăm în baza managementului de caz, să lucrăm mai profund. Vom prioritiza familiile cu copii. În urma acestor modificări, ajutorul social pentru familiile cu copii este mult mai generos. În contextul reformei „Restart” am pregătit sistemul. La începutul acestui an, în sistemul de management de caz erau 3.400 de cazuri, la nivel național. Acum sunt 27.000. Colegii din prima linie sunt mult mai pregătiți. Vom lucra mai profund, mai aproape și mai fidel”, precizează Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Pentru aplicarea acestui mecanism, structura teritorială de asistență socială sau asistentul social comunitar va crea o comisie multidisciplinară. În baza constatărilor obținute, se va elabora planul individualizat de asistență.

...

Daniel Vodă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului

Proiectul prevede numirea asistentului social comunitar dept manager de caz, care va fi responsabil de monitorizarea implementării planului individualizat de asistență. Ajutorul pentru familiile defavorizate va fi centrat pe necesitățile individuale ale acesteia. Obiectivul proiectului este de a evalua cauzele care duc la nevoia de a solicita asistență socială, precum și elaborarea unui plan care să determine măsurile de ocupare în câmpul muncii, în cazul familiilor cu beneficiari apți de muncă”, menționează Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Totodată, Regulamentul modificat va include măsuri pentru încurajarea angajării persoanelor apte de muncă. Scopul este de a reduce dependența de ajutorul social și de a sprijini familiile să devină independente financiar. Noile prevederi pun accent și pe promovarea incluziunii sociale, prin ocuparea în câmpul muncii.

În baza managementului de caz, asistenții sociali comunitari vor întreprinde următoarele acțiuni:

  • concentrarea pe necesitățile individuale a familiei defavorizate și identificarea cauzelor care au contribuit la necesitatea beneficierii de ajutor social, în vederea implementării principiului centrării pe persoană; 
  • implicarea mai multor actori în încercarea de a depăși situația de dificultate a familiei;
  • prestarea de servicii în conformitate cu măsurile stabilite în Planul de acțiuni, cu participarea familiei și cu responsabilizarea familiei pe tot parcursul perioadei de asistență socială; 
  • asigurarea implicării coordonate a serviciilor, oferirea sprijinului și efectuarea referirilor necesare, toate acțiunile constituind un sistem integrat; 
  • siguranța că acțiunile propuse în Plan sunt adoptate în interesul familiei, cazul este gestionat în conformitate cu procedurile stabilite, și de asemenea, facilitează coordonarea acțiunilor tuturor profesioniștilor/actorilor implicați.

„Orice mecanism de asistenţă socială trebuie să fie construit într-un mod care să încurajeze incluziunea socială și angajarea în câmpul muncii. Astfel, aspectele ce țin de dependență trebuie evitate la maxim, iar persoanele care primesc ajutor social trebuie să fie încurajate să se încadreze în circuitul activ, dacă pot munci”, se precizează în nota informativă a proiectului de lege. 

Lacune legislative

Potrivit autorităților, aceste modificări sunt necesare pentru a aborda problemele actuale identificate în sistemul de ajutor social, cum ar fi dependența prelungită de acest sprijin și dificultățile de integrare în câmpul muncii ale beneficiarilor apți de muncă. Spre exemplu, în luna ianuarie a acestui an, peste aproximativ 21.300 de persoane au primit ajutor social, în materie - peste 20.000, iar în octombrie - aproape 16.300.

...

Alexei Buzu

Ministrul Muncii și Protecției Sociale

„Scopul nostru este să avem un sistem de asistență reformat, eficient și transparent, cu atât mai important în situații de criză și incertitudine. Programul „Ajutor social” este cu experiență la noi în țară, dar se confrunta cu anumite probleme. În primul rând, descuraja angajarea pentru beneficiarii de ajutor social apți de muncă. În al doilea rând - ajutorul social era stabilit pentru persoane cu abateri de procedură, uneori în mod fraudulos. Cel mai important, programul nu reducea sărăcia în mod profund, pentru beneficiarii acestui program. Datele arată că acest program a redus sărăcia pentru familii, în cel mai bun caz, cu 1,5%”, punctează Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale. 

Ministerul de resort anunță că, în urma măsurilor adoptate în ultima perioadă, numărul șomerilor beneficiari de ajutor social s-a redus de șapte ori, într-un singur an, la nivel național.

„În ultimii doi ani, am implementat mai multe măsuri pentru a elimina aceste lacune. Am intervenit ca să ne asigurăm că s-a facilitat tranziția spre angajare pentru toți beneficiarii de ajutor social apții de muncă, într-un ritm rapid. Din aprilie 2023, când au intrat în vigoare aceste prevederi, noi am redus numărul de beneficiari de ajutor social apți de muncă de 7 ori, la nivel național. În unele raioane, precum Ocnița, numărul a fost redus de 26 de ori, în Dondușeni - de 12 ori, în Briceni - de 9 ori. În 2022, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a susținut angajarea, pe tot parcursul anului, a 8.400 de persoane. În acest an, suntem la 16.500, practic dublu”, subliniază Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale. 

Autoritățile recomandă persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să se adreseze la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă pentru a beneficia de sprijin la angajare. Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că serviciile sunt gratuite și sunt disponibile atât pentru șomeri, cât și pentru persoanele angajate, care doresc să-și schimbe locul de muncă.

...

Alexei Buzu

Ministrul Muncii și Protecției Sociale

„Vom lucra și mai bine pentru a detecta fraudele și abaterile. Un leu fraudat prin sistemul de asistență socială este un leu mai puțin pentru cei care au nevoie de el. Pentru perioada 2018-2022, noi am identificat 10 milioane de lei abateri, doar în 2023 au fost identificate abateri de 17 milioane de lei, iar în acest an - de 20 milioane de lei. Vom continua să investim pentru a ne asigura că avem mai multă transparență, o țintire mai bună și că îi ajutăm, într-adevăr, pe cei care au nevoie”, subliniază Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Concluzii

Reforma Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă a fost lansată în anul 2023, cu scopul de a consolida capacitățile instituționale ale acesteia, pentru a eficientiza finanțarea pentru politicile de măsuri active și a facilita accesul persoanelor fără un loc de muncă la serviciile și măsurile de ocupare a forței de muncă.

Totodată, în acest an, Inspectoratul de Stat al Muncii a identificat 3.088 de persoane fără un contract de muncă, ceea ce reprezintă 7% din totalul celor care muncesc la negru în Republica Moldova. Inspectoratul a efectuat controale la 2.299 companii, dintre care la 741 dintre ele (32,2%) au fost depistate abateri.

„Acest fapt subliniază necesitatea continuării eforturilor de asigurare a respectării legislației muncii și protecției drepturilor angajaților. Din cele 3.088 de persoane depistate fără un contract de muncă, 2.496 sau (80,8%) au fost legalizate, dar urmează să fie formalizate și altele în perioada de prescripție”, se spune într-un comunicat de presă, emis de minister.

Controalele se bazează pe companiile cu risc mai înalt de neconformitate, pentru a fi redusă presiunea pe angajatorii care se conformează. Principalele domenii vizate de verificări sunt: 

  • comerț și HoReCa; 
  • construcții;
  •  instituții private de educație, 
  • agricultură, 
  • transport. 

Munca nedeclarată nu este doar o problemă economică, dar pune în pericol și drepturile fundamentale ale angajaților, cum ar fi dreptul la pensie, concedii sociale, accesul la servicii medicale și la compensații în caz de accidente de muncă, dar și alte beneficii esențiale.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?