La datorie de sărbători: cine lucrează în aceste zile și ce prevede codul muncii
25-12-2023 5160

La datorie de sărbători: cine lucrează în aceste zile și ce prevede codul muncii

În timp ce majoritatea salariaților se bucură de o zi liberă și celebrează Crăciunul pe stil nou, mulți dintre lucrătorii medicali, pompierii, salvatorii, agenții de patrulare, polițiștii de frontieră, bucătarii, conducătorii de troleibuze și autobuze, vânzătorii și jurnaliștii din țara noastră muncesc de zor pentru a face față volumului crescut de muncă. Mulți dintre ei vin cu entuziasm la serviciu și în zi de sărbătoare, chiar dacă sunt departe de familie și de cei dragi. 

Munca de sărbători - o obișnuință 

Ca în fiecare an, pompierii și salvatorii sunt la datorie pentru siguranța cetățenilor. Astfel, 410 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență cu 140 unități de tehnică sunt gata să intervină în situații de risc. Salvatorii și pompierii vor activa în regim de 24 de ore pentru misiuni de salvare, dar și acțiuni de prevenire a situațiilor excepționale. 

...

„În vederea evitării situațiilor de risc, îndemnăm oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la exploatarea surselor de încălzire, dar și regulile de instalare a pomului de Crăciun. Recomandăm ca bradul să fie montat pe un suport stabil și să nu atingă podul și peretele, caloriferele și instalații electrice, dar și cele de încălzit. Mai mult, este strict interzisă aprinderea lumânărilor pe pomul de Crăciun, utilizarea instalațiilor și decorațiunilor defecte, iar luminițele și ghirlandele trebuie să fie deconectate pe timp de noapte. În perioada sărbătorilor de iarnă, salvatorii și pompierii vor veghea securitatea cetățenilor, iar în situații de risc, aceștia sunt îndemnați să sune de urgență Serviciul 112”, menționează Liliana Pușcașu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Și centrele de preluare a apelurilor de urgenţă 112 activează în mod obișnuit. Igor Bălan este șef de schimb la Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112. Și astăzi este la muncă pentru a ajuta oamenii ajunși în impas. 

...

„Din experiența mea de șase ani de activitate la Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112, pot spune că munca noastră în zilele de sărbătoare nu diferă foarte mult de cea în zilele obișnuite. Ca de obicei, unii dintre apelanții noștri sunt agresivi în discuțiile cu noi, ne înjură, ne insultă, iar alții sunt mai respectuoși. În zilele de sărbătoare, foarte multe persoane în stare de ebrietate solicită intervenția poliției pentru soluționarea conflictelor, fie în familie, fie în spațiile publice. Totodată, crește numărul apelurilor cu intoxicații alimentare. În momentul angajării, am fost conștient că va trebui să lucrez de sărbători. Dacă nu noi, atunci cine? Trebuie ca cineva să acorde ajutor cetățenilor noștri, chiar și atunci când ei sărbătoresc. Eu mă simt mândru că pot să le ofer apelanților noștri susținere și ajutor”, menționează Igor Bălan. 

La datorie sunt și medici, asistentele medicale și infirmierele, deoarece, de obicei, în zilele de sărbătoare, numărul urgenţelor medicale este în creştere. Este şi cazul medicului de urgență Svetlana Sîrbu, care vine cu entuziasm la muncă, indiferent de perioadă.

„Activez în Departamentul Clinic de Medicină Urgentă de mai bine de șapte ani. Se întâmplă să lucrez frecvent de sărbători. De obicei, în aceste zile numărul adresărilor crește. Avem mai multe cazuri specifice, mai complexe, deoarece se produc multe accidente, căderi de la înălțime. Suntem medici și trebuie să fim mereu la datorie, activăm în regim obișnuit. La noi e sărbătoare dacă reușim să ajutăm sau să salvăm viața unui pacient”, afirmă Svetlana Sîrbu.

În contextul minivacanței de Crăciun pe stil nou, la trecerea frontierei de stat a crescut simțitor numărul de călători și mijloace de transport, pe ambele direcții de deplasare. Astfel, pentru a exclude ambuteiajele în traficul transfrontalier și a asigura un control operativ, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal își fortifică activitatea și trec la regim de lucru intensiv. Măsurile includ, inclusiv, „suplinirea numărului de angajați din prima linie de control, prin utilizarea la maxim a forțelor și mijloacelor disponibile”, se specifică într-un comunicat de presă, emis de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Chiar dacă sărbătoresc, oamenii vor să afle ce se întâmplă în țară și peste hotare. Crăciunul a surprins-o la muncă și în acest an pe jurnalista Svetlana Gore, care activează în televiziune de aproape zece ani, dintre care opt la TVR Moldova.

...

„Jobul de jurnalist nu cunoaște sărbători, iar la fiecare Crăciun, Revelion, Paște sau orice alte sărbători, mă aflu la datorie pentru a capta esența momentului. Astfel, practic, în fiecare an, în preajma sărbătorilor, mă regăsesc în faţa ecranului şi tastaturii. Obosiți, dar împliniți, eu şi colegii mei aducem în atenția opiniei publice ştirile zilei şi poveștile unor oameni extraordinari. Este o călătorie pe care o facem cu drag, dar recunosc că, pe măsură ce anii trec, oboseala devine tot mai simțită. Orele petrecute în redacție sau pe teren, departe de familie și de cei dragi, nu sunt ușor de gestionat, dar știm că eforturile noastre aduc bucurie și informație. Așadar, deși poate simt că sunt într-o cursă contracronometru în aceste sărbători, rămân dedicată profesiei pe care am ales-o”, declară Svetlana Gore.

Ce prevede Codul Muncii?

Potrivit Codului Muncii, pentru zilele de sărbătoare nelucrătoare, în cazul în care acestea nu coincid cu zilele de weekend, angajaților li se plătește salariul mediu. În caz contrar, salariul mediu pentru aceste zile nu se plătește.

La cererea scrisă a salariatului care a prestat munca în zi de repaus sau în zi de sărbătoare nelucrătoare, angajatorul poate să-i acorde o altă zi liberă, care nu va fi retribuită. Modul de retribuire a muncii prestate în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare de sportivii profesionişti, lucrătorii de creaţie din teatre, circuri, organizaţii cinematografice, teatrale şi concertistice, precum şi de alte persoane care participă la crearea şi/sau la interpretarea unor opere de artă, poate fi stabilit în convenţiile colective, în contractul colectiv ori în cel individual de muncă.

În zilele de sărbătoare nelucrătoare, se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de producţie (unităţile cu flux continuu), lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei, precum şi lucrările urgente de reparaţie şi de încărcare - descărcare.

NU se admite atragerea la muncă a salariaţilor cu vârsta de până la 18 ani și a femeilor gravide!  Persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, unul dintre părinţii (tutorele, curatorul) care are copii cu vârstă de până la 4 ani sau copii cu dizabilităţi, persoanele care îmbină concediile pentru îngrijirea copilului prevăzute la art.126 şi 127 alin. (2) cu activitatea de muncă şi salariaţii care îngrijesc de un membru al familiei bolnav, în baza certificatului medical, pot presta munca în zilele de sărbătoare nelucrătoare numai cu acordul lor scris. Totodată, angajatorul este obligat să informeze în scris salariaţii menţionaţi despre dreptul lor de a refuza munca în zilele de sărbătoare nelucrătoare. 

Pentru utilizarea optimă a zilelor de repaus și de sărbătoare nelucrătoare, conducătorul unității, după consultarea reprezentanților salariaților, este în drept să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile. Pentru autoritățile și instituțiile publice, dreptul de a transfera zilele de repaus (de lucru) în alte zile, inclusiv prin modificarea duratei zilnice a timpului de muncă, aparține Guvernului. Salariaţii care în data declarată zi de odihnă încă nu se aflau în raporturi de muncă cu unitatea în cauză, salariaţii ale căror contracte individuale de muncă erau suspendate la data respectivă, precum şi salariaţii care în ziua respectivă s-au aflat în concediu medical, în concediu de maternitate, în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, în concediu suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 4 ani, în concediu de odihnă anual, în concediu neplătit şi în concediu de studii nu au obligaţia de a se prezenta la serviciu în ziua lucrătoare.

Câte zile libere vor avea moldovenii în anul 2024?

Anul 2024 este an bisect care va avea 366 de zile. Din numărul total de zile, bugetarii vor avea 104 zile libere, întrucât acestea sunt zile de sâmbătă și duminică. Respectiv, mai rămân încă 262 de zile lucrătoare, care însă includ și sărbătorile oficiale, pentru care angajații din Republica Moldova tot primesc zile libere.

Din 2024, lista zilelor de sărbătoare nelucrătoare se extinde, după ce Parlamentul a decis ca Ziua ocrotirii copilului să devină zi liberă oficială în Moldova. Iată care sunt zilele de sărbătoare nelucrătoare din țara noastră:

  • 1 ianuarie – Anul Nou;
  • 7 şi 8 ianuarie – Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil vechi);
  • 8 martie – Ziua internaţională a femeii;
  • prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc; 
  • ziua de luni la o săptămână după Paşte ( Paştele Blajinilor);
  • 1 mai – Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii;
  • 9 mai – Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei;
  • 9 mai – Ziua Europei;
  • 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului;
  • 27 august – Ziua Independenţei;
  • 31 august – sărbătoarea „Ziua Limbii Române”;
  • 25 decembrie – Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul pe stil nou);
  • ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, oraşului, comunei, satului.

PS! Tot în acest an, Parlamentul a hotărât să substituie în Codul Muncii sărbătoarea „Limba noastră”  cu sintagma - sărbătoarea „Ziua Limbii Române”.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Concluzii

Neacordarea zilelor de sărbătoare nelucrătoare de către unii angajatori şi, mai cu seamă, atragerea salariaţilor la muncă în aceste zile, fără acordul lor scris, şi, fără a fi remuneraţi suplimentar, constituie o încălcare gravă a drepturilor şi garanţiilor legale ale acestora, care urmează a fi sesizată structurilor de supraveghere şi control asupra respectării legislaţiei muncii, în vederea aplicării sancţiunilor corespunzătoare, potrivit Codului Contravenţional

Așadar, dacă ești acum acasă, la masa de sărbătoare și citești acest articol, te îndemnăm să te bucuri de plin de momentele petrecute alături de familie, dar și să ai grijă de tine, pentru a nu crea și mai mult de muncă celor care veghează asupra sănătății și siguranței noastre mereu, mai ales de sărbători. Echipa delucru.md îți urează Crăciun fericit alături de cei dragi!

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?