La ce etapă se află inițiativa legislativă care va reglementa activitatea agenților imobiliari?
11-11-2024 2902

La ce etapă se află inițiativa legislativă care va reglementa activitatea agenților imobiliari?

Noua lege a agenților imobiliari, care ar asigura mai multă transparență în acest domeniu, va fi supusă consultărilor publice, în scurt timp. Anunțul a fost făcut, în exclusivitate, pentru portalul delucru.md de către deputata Marina Morozova, unul dintre inițiatorii acestei propuneri legislative. Astfel, potrivit documentului, agenții imobiliari vor fi obligați să urmeze cursuri de specializare și să dețină un certificat de prestare a serviciilor de intermediere a tranzacțiilor imobiliare. Totodată, se propune crearea unui registru electronic de stat al agenților imobiliari, în care vor fi înregistrați doar specialiștii acreditați, iar potențialii cumpărători vor putea verifica dacă persoana respectivă este sau nu autorizată. Cei care nu se vor înregistra, riscă să nu mai aibă dreptul să activeze.

Cursuri obligatorii de pregătire profesională

Proiectul de inițiativă legislativă vine să creeze cadrul legal pentru reglementarea drepturilor și obligațiilor profesionale ale agenților imobiliari, fiscalizarea adecvată a veniturilor obținute din aceste servicii și protecția cumpărătorilor, care beneficiază de servicii de intermediere. Propunerea legislativă constă în procedura de autorizare a agenților imobiliari. Aceștia vor trebui să urmeze un curs de pregătire profesională pentru dobândirea calității de agent imobiliar profesionist. Proiectul de lege va permite cumpărătorului să aibă acces la toată informația despre imobilul pe care vrea să-l cumpere și să poată vedea dacă agentul imobiliar este unul de încredere sau nu, evitând în așa mod o schemă de fraudă sau înșelătorie.

...

Marina Morozova

Deputată PAS

„Toți agenții imobiliari vor fi obligați să treacă o formare profesională. Avem deja și un Curriculum stabilit. În procesul de instruire vor fi încadrați și experți din domeniu, deoarece în universități nu neapărat putem identifica lectori care cunosc detaliat acest domeniu. Persoanele care vor dori să activeze în domeniul imobiliar vor trece o etapă de instruire, de formare profesională, după care vor avea dreptul să presteze servicii”, precizează Marina Morozova, deputată PAS.

Mai exact, după finalizarea cursului, candidatul va obține un certificat sau o autorizație, în baza căruia va putea presta servicii de intermediere imobiliară. Totodată, legea prevede crearea unui registrul electronic de stat al agenților imobiliari, în care vor fi înregistrați toți specialiștii acreditați. În prezent, țara nu dispune de școli sau instituții specializate care să pregătească profesional astfel de specialiști. După ce legea va intra în vigoare, Ministerul Educației și Cercetării va avea misiunea să elaboreze regulamentele de desfășurare a instruirilor.  

„Noua lege va stipula că este introdus în mod obligatoriu acest curs de formare profesională, dar Ministerul Educației și Cercetării va elabora regulamentele care vor conține detaliile legate de organizarea, durata și subiectele abordate în cadrul cursului de formare profesională”, spune Marina Morozova, deputată PAS.  

Cu contract și bon de plată! 

Agenții imobiliari vor fi obligați să presteze servicii, exclusiv, în baza unui contract, încheiat în formă scrisă și să furnizeze bon de plată pentru toate plățile pe care le percepe, dar și să-și raporteze activitatea economică. Contractul va trebui să includă obligatoriu elemente precum: natura serviciilor prestate de agentul imobiliar, onorarii/comisioane, drepturile și obligațiile părților, dacă este sau nu permisă subcontractarea serviciilor de intermediere și condiții în care contractul poate fi reziliat.

...

Marina Morozova

Deputată PAS

„Ne dorim să ridicăm standardele în industria imobiliară și să avem mai multă transparență în sectorul imobiliar. Până acum, au fost organizate discuții cu agenții imobiliari care activează în Republica Moldova despre necesitatea reglementării activității de agent imobiliar, instruire, certificarea agenților, inclusiv despre un registru unificat de agenți și tranzacții. Proiectul de lege este la etapa de definitivare, suntem pe ultima sută de metri, iar în scurt timp, documentul urmează să fie supus consultărilor publice, iar ulterior examinat și aprobat în comisii și de Parlament”, a mai adăugat Marina Morozova.

Scopul proiectului este să facă ordine în domeniul agenților imobiliari, astfel ca oamenii, atunci când fac tranzacții imobiliare, să aibă toată informația la îndemână referitor la comision, la raportul de prețuri pe piață, la starea blocului și apartamentului și să poată vedea dacă agentul imobiliar este sau nu de încredere. 

Premieră: registru electronic al tranzacțiilor imobiliare

Legea prevede și lansarea unui registru electronic al tranzacțiilor imobiliare, care urmează să fie disponibil public, pentru a crește transparența tranzacțiilor, pentru ca potențiali cumpărători să fie informați și să fie redus riscul ca aceștia să achite comisioane exagerate.

Astfel, fiecare tranzacție imobiliară care se va realiza cu ajutorul unui agent imobiliar urmează să fie inclusă în acest registru. Iar fiecare agent va fi obligat să introducă în cabinetul său personal fiscal informații referitoare la adresa bunului imobil, numărul cadastral, prețul imobilului, suprafața, dar și valoarea comisionului.

...

Radu Marian

Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe

„Planificăm ca acest registru al tranzacțiilor să fie disponibil public, într-o anumită formă, care să respecte datele personale. Vrem să facem asta pentru a crește transparența acestor tranzacții, astfel ca potențiali cumpărători să fie informați și să fie redus riscul ca aceștia să fie jecmăniți de comisioane exagerate”, a spus Radu Marian, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe.

Inițiatorii măsurii legislative au invocat necesitatea acestui proiect de lege prin creșterea numărului de plângeri referitor la prețurile mari la apartamente, comisioane exagerate, lipsă de transparență și neprofesionalismul unor agenți imobiliari. 

„Oamenii, atunci când fac tranzacții imobiliare, trebuie să aibă toată informația la îndemână referitor la condițiile apartamentului, starea blocului, comisioane, să poată compara mai ușor prețul în raport cu alte oferte din zona și să poată vedea dacă agentul este unul de încredere sau nu. Mai multă ordine și transparență va duce și la mai multă concurență loială în acest sector”, a adăugat Radu Marian.

Agenția Relații Funciare și Cadastru va deveni autoritate învestită cu competenţe de reglementare şi de monitorizare a activităţii intermediarilor imobiliari. Potrivit proiectului, agenții imobiliari vor fi reprezentați de Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din Moldova și Uniunea Agențiilor Imobiliare, care vor avea rolul de a reprezenta și ocroti, la nivel național și internațional, interesele profesiei de intermediar imobiliar, precum și vor apăra drepturile și interesele intermediarilor imobiliari care activează pe teritoriul Republicii Moldova.

Ce cred companiile imobiliare?

Agenții imobiliari susțin că odată cu implementarea acestei legi, va exista mai multă transparență și competitivitate între companiile din domeniu.

...

Nicolae Balaur

Președintele Uniunii Agențiilor Imobiliare din Republica Moldova

„Noua lege imobiliară va oferi un cadru legal modern și adecvat pentru desfășurarea activităților noastre, protejând interesele tuturor părților implicate. Reputația agenților imobiliari este cel mai valoros activ al profesiei noastre. Vom continua să ne dezvoltăm în direcția corectă, având mereu în vedere interesul clienților noștri și etica profesională. Suntem încrezători că împreună putem duce sectorul imobiliar din Republica Moldova la noi înălțimi”, a menționat Nicolae Balaur, președintele Uniunii Agențiilor Imobiliare din Republica Moldova.

...

Alexei Curti

Directorul Regional, Master Franchisor RE/MAX pe teritoriul Republicii Moldova

„Vor fi stabilite niște reguli clare pe piața imobiliară, în ce condiții se lucrează, care sunt sancțiunile atunci când clauzele sunt încălcate. Fiecare client va avea posibilitatea să aleagă un profesionist educat. Obligativitatea de autorizare și instruire a agentului imobiliar va crește responsabilitatea profesionistului față de munca pe care o prestează”, punctează Alexei Curti, directorul Regional, Master Franchisor RE/MAX pe teritoriul Republicii Moldova.

„Piața imobiliară a Republicii Moldova începe a prinde un contur civilizat. Dacă până acum, a lucra responsabil, corect, etic, folosind cele mai bune standarde de practică internațională era prerogativa celor mai mari companii imobiliare și asociațiilor profesionale, în curând, această metodă va lua amploare legislativă. Legea, care reglementează activitățile agenților imobiliari, va aduce transparență industriei, va spori profesionalismul și responsabilitatea agenților. În urma adoptării acestei legi, vor avea de câștigat atât statul, cât și consumatorii și agenții imobiliari”, susține compania Proimobil.md.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Concluzii

Anul trecut, doar în Chișinău, au fost înregistrare 20 de mii de tranzacții imobiliare, dintre care 60 la sută au fost intermediate de agenți imobiliari. Volumul investițiilor, doar în apartamente noi, a fost de 490 de milioane de euro. Tocmai din acest motiv sunt necesare prevederi legislative clare, care să reglementeze activitatea agenților imobiliari. 

Potrivit expertului economic, Veaceslav Ioniță, în ultima perioadă, prețurile la apartamente au ajuns la un nivel record. Anul acesta, un metru pătrat de apartament nou, varianta albă, costă peste 1.400 de euro, iar un metru pătrat în bloc vechi - în jur de 970 de euro.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?