Ghid complet: Cum să-ți faci un CV profesionist în anul 2024? 
15-03-2023 69146

Ghid complet: Cum să-ți faci un CV profesionist în anul 2024? 

În zilele de azi, nu mai este suficient să ai un Curriculum Vitae (CV) generic, un șablon copiat din Word sau Europass. CV-ul tău nu este doar un document unde îți listezi parcursul carierei tale. Acesta trebuie să fie un document care are capacitatea să vândă. Fiecare cuvânt scris contează. 

Înainte piața muncii lucra diferit. Oamenii găseau un job mai ușor. Însă acum, datorită progreselor tehnologice și creșterii competiției, așteptările de la CV s-au mărit. Să faci față acestei competiții nu este deloc ușor. Ai nevoie de un CV modern și actual în piața muncii. Pentru a străbate competiția, trebuie să știi cum să ieși în evidență.

Tu ai cunoștințele, pasiunea și motivația necesară pentru jobul de vis. În CV-ul tău ai șansa să arăți asta. CV-ul tău este unul din cele mai strategice documente de marketing. Nu rata șansa să-l faci impresionant! În acest articol, te ghidăm pas cu pas cum scrii un CV modern. CV-ul anului 2024 are la bază trei caracteristici de bază. Trebuie să fie relevant, autentic și original. 

La ce să atragi atenție când creezi CV-ul

  1. Relevanța. În ceea ce privește relevanța CV-ului tău, acesta trebuie să fie legat de jobul la care aplici. Adică, să ai un CV generic ce cuprinde toate aptitudinile, studiile și experiența ta acumulată de-a lungul vieții poate să nu funcționeze. Un recrutor când scanează un CV, el caută o legătură între tine și jobul propriu zis. De aceea, este important să citești anunțul jobului foarte atent înainte să aplici. Citește cu precauție care sunt cerințele față de studii, experiență, aptitudini și limbi vorbite. Încadrează în CV doar informația care rezonează cu jobul dat. De foarte multe ori, CV-ul tău poate fi mai eficient atunci când enumeri câteva experiențe relevante și intri în detaliile lor, decât atunci când menționezi multe și nepotrivite. În cazul dat, calitatea, și nu cantitatea predomină.
  2. Trebuie să redactez un CV separat pentru fiecare job? Nu. Însă este util să ai câteva CV-uri pentru fiecare tip de job. De exemplu, dacă vrei sa aplici doar ca Graphic Designer este suficient să ai doar un CV relevant la profesia dată. Însă, dacă ești deschis să aplici la mai multe tipuri de joburi, de exemplu vrei să te angajezi ca Content Creator, dar vrei să-ți încerci norocul și ca Office Manager. În acest caz, ai nevoie de două CV-uri separate: unul pentru Content Creator și altul pentru Office Manager. Ca să-ți ușurăm lucrul, pe delucru.md am făcut posibilitatea să poți crea până la 3 CV-uri diferite și atunci când aplic să alegi CV-ul potrivit jobului.
  3. Autenticitatea. Tot ce scrii în CV-ul tău trebuie să fie veridic. Dacă expui informație falsă riști să intri într-o situație neplăcută. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieși la suprafață. Vei putea fi testat la interviu sau la locul de muncă. Mai mult ca atât, asigură-te că informația scrisă în CV nu este doar veridică dar și demonstrabilă. Fii pregătit să arăți dovezi prin linkuri atașate în CV-ul tău sau să trimiți proiectele tale atunci cand acestea ți se cer de angajator. 
  4. Originalitatea. Originalitatea CV-ului tău ține de personalitatea ta și te face pe tine unic. Precum fiecare persoană este unică, așa trebuie să fie și CV-ul tău. El trebuie să scoată în evidență punctele tale forte. În CV, ai libertatea să vorbești despre realizările tale cu care te mândrești cel mai mult în experiența ta de lucru sau studii. Aceste experiențe te scot în evidență față de ceilalți candidați și crează o primă impresie angajatorului referitor la personalitatea ta, trăsăturile de caracter și condițiile în care lucrezi cel mai bine. Mai mult, detaliile precum interesele și hobby-urile tale pot juca un rol major în felul în care te evidențiezi. Acestea țin de experiența ta de viață care nu este mai puțin valoroasă ca cea profesională. De exemplu, faptul că ești pasionat de călătorie și diferite culturi poate juca un rol important pentru un job unde trebuie să lucrezi cu persoane din diferite țări. 
  5. Cât de lung trebuie sa fie CV-ul? Ideal o pagină, maximum două. Chiar dacă ai multă experiență, afișează doar esențialul. De obicei, angajatorul nu petrece mai mult de 7 secunde trecând prin CV-ul tău. În acest scurt timp, trebuie să te gândești cum îl cucerești pe angajator. Folosește cuvinte cheie, scrie fraze simple și scurte și afișează informația clar în locurile potrivite. 
  6. Trebuie sa includ datele mele personale în CV? În general, CV-ul modern nu mai are nevoie de date personale precum vârstă, naționalitate, sex, sau locul nașterii. În primul rând, datele tale personale nu ar trebui să influențeze șansa ta de angajare. Însă, citește atent în anunțul jobului dacă oricare dintre aceste detalii este necesar pentru job sub un motiv legitim. În al doilea rând, spațiul din CV trebuie folosit inteligent și util, iar datele personale ocupă spațiu extra. Doar locația unde trăiești este bine să fie menționată pentru practicalitate. Adresă completă nu este necesară. 
Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Conținutul unui CV professionist

Un CV modern ar trebui să conțină următoarele elemente:

1. Numele și prenumele

Primul element de bază constituie numele și prenumele tău. Acesta trebuie să fie complet și oficial. Numele complet constituie titlul CV-ului. Nu mai este nevoie sa folosești titulatura „Curriculum Vitae”, așa cum era des practicat în trecut. Angajatorul știe că citește un CV. În schimb, numele tău, folosit ca titlu al CV-ului va fi reținut în minte pentru mai mult timp. 

2. Profesia 

Aceasta poate fi profesia ta de bază, cea actuală sau jobul la care vrei să aplici. Profesia se plasează imediat sub nume. 

3. Datele de contact

E bine să ai cel puțin doua modalități de contactare. Cele mai de bază sunt telefonul mobil și mail-ul. Nu contează unde în CV plasezi datele de contact atâta timp cât acestea sunt vizibile și ușor de găsit. 

4. Fotografia 

Rămâne a fi o decizie opțională. Până la urmă, nu ar trebui să fii angajat pentru felul cum arăți. Însă, acest lucru poate fi util pentru unii angajatori să te recunoască în rețelele de socializare (mulți angajatori analizează profilurile candidaților pe LinkedIn, Facebook etc.) Dacă optezi pentru fotografie, atunci include una care să fie relevantă cu jobul. Dacă este un job serios, la o instituție sau la o bancă de exemplu, inserează o fotografie profesională, unde ești îmbrăcat adecvat pentru job. Dacă este un job de artist sau muzician, ai putea folosi o fotografie unde ești creativ. Fața și postura ta trebuie să fie bine vizibile la cameră. Background-ul fotografiei trebuie să fie neutru. 

Vezi aici mai multe recomandări despre cum să adaugi poza potrivită în CV.

5. Despre mine sau Obiectivul profesional

Uneori se omite acest paragraf. Însă este esențial. Acesta ajută recrutorul să înțeleagă legătura între obiectivul tău profesional și cerințele jobului. Ai grijă să fie relevant cu profesia la care aplici. Scrie aici un scurt rezumat referitor la profesia ta, situația ta curentă, interesele, scopul și pasiunile tale. Vorbind despre pasiunile tale, trezești curiozitatea angajatorului și poate fi un motiv sau început de conversație. Referitor la scop, nu-ți fie frică să setezi un scop măreț (dar realistic în același timp). De foarte multe ori, recrutorii sunt impresionați de persoanele ambițioase. În acest paragraf mai poți menționa și unele detalii practice, precum că îți dorești un job part-time/full-time, remote, disponibilitatea să te relochezi etc. Ca să scoți în evidență obiectivul tău profesional, include doar informația care, după părerea ta este punctul tău unic de vânzare. Adică, gândește-te cum toate elementele menționate pot aduce valoare unică potențialului job. 

6. Experiența de muncă

Menționează doar experiențele de muncă relevante. Dacă, de exemplu aplici pentru un job de programator, pe recrutor nu îl interesează ca ai lucrat ca barman șapte ani în urmă. Notarea experiențelor relevante salvează spațiu în CV. Mai departe, ordonează joburile de la cel mai recent la cel mai vechi. Când prezinți fiecare job, menționează funcția, locul unde ai lucrat și perioada (luna și anul este suficient). Enumeră realizările tale în loc de responsabilitățile pe care le-ai avut, scriindu-le în ‘bullet points’. Alege acele realizări care au adus valoare reală locului unde ai lucrat (ce ai făcut + ce impact a creat). Poți folosi chiar cifre, denumiri de lucrări sau proiecte în care ai fost implicat, sau alte dovezi concrete pentru a ilustra succesul tău. Dacă unele titluri de joburi sunt cam vagi sau neclare, menționează în una sau două propoziții ce presupunea jobul tău de atunci. 

Dacă nu ai multă experiență de lucru sau deloc, nu te descuraja. Drept ca experiență de muncă mai pot servi activitățile extracurriculare în perioada școlii sau facultății. Deasemenea stagiile, programe de gen “Work and Travel”, programe ce presupune un oarecare schimb de experiență și proiecte de voluntariat se pot încadra în această secțiune. 

Sunt cazuri când nu prea ai experiență relevantă cu jobul la care vrei să aplici. În acest caz, menționează experiența din trecut, dar scrie realizările obținute în așa fel încât acestea să corespundă cu jobul la care aplici. De exemplu, vrei să aplici ca asistent de director. În trecut, ai lucrat ca recepționer la un hotel. Poți scrie la realizări că ai dezvoltat un grad mare de rezistență la stres și ai dat dovadă de profesionalism în interacțiunea cu oaspeții hotelului. Angajatorul îți poate oferi o șansă, dacă acesta caută anume aceste calități. Citește în anunțul job-ului care anume calități caută angajatorul. 

7. Educație și formare 

Începe cu studiul cu gradul cel mai înalt. Liceul sau școala pot fi omise dacă sunt irelevante pentru job. La fel ca experiența de muncă, scrie în ‘bullet points’ și menționează doar realizările relevante. Exemple de realizări pot fi tezele de master și licență. Include și nota obținută dacă aceasta este mai mare de 8 (din 10). Poți include și alte lucrări sau proiecte cu care te mândrești și pot avea tangență cu jobul. 

8. Limbi vorbite 

Această secțiune poate fi defapt combinată cu „Abilități”. Excepție face cazul când jobul la care aplici este focusat pe limbi. Dacă vorbești mai mult de trei limbi, se merită să creezi o secțiune aparte. Notează în dreptul fiecărei limbi menționate nivelul vorbit. Notează limba vorbită doar atunci când poți, cel puțin menține o conversație de bază în limba dată. 

9. Abilități / Competențe

Este un loc perfect unde poți folosi cuvintele cheie listate în descrierea jobului dacă acestea se potrivesc cazului tău. Începe cu aptitudinile care le cunoști cel mai bine. Afișează aptitudinile tale tehnice și nivelul lor de cunoaștere. Notează doar pe acelea care le poți demonstra dacă este cazul. Este binevenit să menționezi și câteva calități soft, adică trăsăturile tale de caracter. Vezi aici 150+ aptitudini pe care le poți adăuga în CV în 2024.

10. Traininguri / Cursuri

Dacă nu ai prea multă experiență profesională sau chiar deloc, această secțiune ar fi bine să o completezi. Angajatorii apreciază candidații care au reușit să facă cursuri, să deprindă niște abilități pe care ulterior să le poată folosi pentru job.

11. Voluntariat

Mereu activitîțile de voluntariat au arătat bine în CV. Dacă în anii studenției au fost membru activi la mai multe ONG-uri nu ezzita să adaugi asta în CV. În aceastp secțiune trebuie să scrii numele organizației, rolul pe care l-ai avut și perioada în care ai fost membru activ.

12. Recomandări

Mulți nu cunosc ce ar trebui să adauge în această secțiune, dar ea e una foarte importantă și dacă ai posibilitatea să o completezi nu ezita. Aici trebuie să adaugi datele de contact al fostului angajator, sau al unui coleg care ar putea să te recomande în sens profesional și de ce nu personal. 

13. Design

Designul CV-ului trebuie să fie clar, bine structurat și să reflecte personalitatea ta. Exact la asta ne-am gândit când am creat instrumentul gratuit - CV Creator, care e absolut gratuit. Modelul de CV propus de echipa noastră a fost consultat de cei mai buni HR Manageri de la noi. Înregistrează-te pe site și creează CV-ul cu care sigur vei prinde un job bun.

Creează CV

Concluzie 

Competiția anului 2024 pune accent pe faptul cum te diferențiezi. Folosește CV-ul ca un document strategic și alocă timp suficient pentru a lucra la el. Demonstrează că poți aduce valoare și crea impact unei viitoare companii, demonstrând cum ai făcut asta asta în experiențele anterioare. Vorbește despre realizările tale și pune în evidență punctele tale forte. Și în cele din urmă, scrie din suflet și primește plăcere de la acest proces. Mult succes!

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?