Ești în căutarea unui loc de muncă pe baza unor criterii? Cunoști mai multe, dar încă nu știi în ce domeniu îți poți valorifica abilitățile? Pentru a te ajuta, am creat o listă cu toate profesiile și le-am definit! Împreună cu echipa noastră cu siguranță vei găsi jobul visurilor tale!
Specialist care se ocupă de sarcinile zilnice din cadrul unui departament financiar. Ei sunt responsabili de actualizarea foilor de calcul financiare, de întocmirea bilanțurilor și de urmărirea/reconcilierea extraselor bancare.
Persoană care posedă abilități actoricești pentru interpretarea rolurilor de film și teatru. De asemenea, poate cu ușurință să se încadreze în muncă de televiziune sau radio.
Specialist căruia i se investesc atribuțiile de a monitoriza și coordona activitatea unei instituții, afaceri sau succesiuni. Administratorul trebuie să soluționeze și să organizeze buna activitate a echipei.
Profesionist care asigură securitatea informatică, precum are misiunea de întreținere, administrare și operare a sistemelor de operare, în special a serverelor. Sysadmins răspund de asigurarea timpului de funcționare al computerelor, serverelor și internetului în companiile unde activează.
Persoană care răspunde de controlul unui teren agricol și care simplifică legătura dintre cetățeni și instituțiile din domeniul agriculturii. Agentul agricol dezvoltă planuri de administrare a terenurilor, dar totodată oferă asistență și consiliere oamenilor din domeniul agricol.
Specialist care asigură vânzarea și promovarea produselor companiei conform unui contract comercial stabilit. În atribuțiile agentului de comerț mai intră stabilirea și dezvoltarea relațiilor profesionale cu potențialii clienți în conformitate cu strategiile de vânzare.
Profesionist care oferă servicii turistice clienților care caută oferte de odihnă peste hotarele țării și nu doar. Un agent de turism trebuie să cunoască conținutul ofertelor, a pieței turistice și a promoțiilor, de asemenea, specialistul se ocupă cu procesul de rezervare și alte detalii birocratice importante.
Specialist care posedă cunoștințe despre piața imobiliară și care vă poate ajuta în găsirea spațiilor imobiliare pe care le căutați. Un agent imobiliar posedă cunoștințe de cauză, are capacitatea de analiză, de comparație a proprietăților și prețurilor acestora așa încât să ofere clienților ofertele în funcție de cerințele și necesitățile lor.
Specialist care activează în sectorul economiei agricole. Agronomul oferă consultanță, analizează piața și propune soluții pentru promovarea, dezvoltarea și modernizarea practicilor companiei agricole.
Persoană care ajută un specialist contabil, ajutându-l în procesul de organizare și verificare a corectitudinii evidenței și registrelor contabile. Un ajutor contabil posedă aceleași abilități ca și un contabil, doar că execută niște activități care îi sunt delegate.
Specialist iscusit și inițiat în procesul gastronomic care deține cunoștințe culinare și care execută cerințele bucătarului în cadrul unui local din sectorul HoReCa.
Persoană care se ocupă de împachetarea produselor în cadrul unei companii. Un ambalator trebuie să fie rapid, riguros și atent în activitatea pe care o face.
Profesionist care răspunde de crearea strategiilor și proceselor de evaluarea a riscurilor financiare ale unei companii. Un analist financiar posedă aptitudini analitice și are capacități de creare a sistemelor evolutive din sistemul financiar.
Specialist din domeniul sportului care se ocupă cu antrenarea sportivilor. Un antrenor utilizează tehnici și metode speciale pentru fiecare sportiv așa încât acesta să obțină performanțele care și le dorește.
Profesionist calificat în domeniul arhitecturii care are aptitudini și cunoștințe de construire a clădirilor, blocurilor și chiar a proiectelor urbanistice pentru orașe întregi. Un arhitector proiectează și planifică spații, ținând cont de aspectul, siguranța și accesibilitatea pentru client.
Specialist care asamblează mobilă și obiecte, și care poate executa lucrări de asamblare de diverse complexitate
Persoană care asigură asistență managerială a companiei unde lucrează. Un asistent de director notează și stabilește întâlnirile directorului, creează agendă de lucru, gestionează documentele firmei, participă în implementarea și dezvoltarea proiectelor și răspunde de multe alte detalii birocratice.
Persoană care ajută reprezentanții din resurse umane în procesul de recrutare în cadrul companiilor sau organizațiilor. Asistenții HR îndeplinesc sarcini administrative și se ocupă de gestionarea comunicării cu potențialii angajați.
Specialist care efectuează tratamente de reabilitare alături de un kinetoterapeut. Un asistent kinetoterapie acordă asistență medicală de recuperare și are sarcina de a supraveghea starea pacientului, pentru a informa medicul în privința tuturor modificărilor care apar în procesul de tratare/reabilitare kinetoterapeutică.
Persoană care răspunde de realizarea conținutului de marketing și a materialelor promoționale ale unei companii. De asemenea un asistent de marketing participă la promovarea companiei pe rețelele sociale.
Profesionist calificat care activează în cadrul instituțiilor medicale și care acordă ajutor pacienților care au nevoie îngrijire și supraveghere medicală.
Acest specialist este responsabil de lucrul cu documentația. În domeniul său de responsabilitate sunt apelurile, diverse sarcini de zi cu zi. Deasemenia este specializat în organizarea zilei de lucru a CEO-ului, întâlniri de afaceri și întâlniri. Asistentul personal poate însoți pe lider în călătorii de afaceri. Un angajat are dreptul de a lua decizii cu privire la o serie limitată de probleme.
Asistentul SEO este o persoană care ajută la optimizarea muncii unui SEO specialist și răspunde de identificarea și formularea strategiilor de promovare, comunicarea cu partenerii, monitorizarea datelor și transmiterea mesajelor necesare.
Persoană care acordă asistență persoanelor sau familiilor care au nevoie de suport psiho-social și financiar. Scopul muncii unui asistent social constă în susținerea și ajutarea oamenilor cu necesități speciale.
Specialist calificat medical care posedă cunoștințe stomatologice și care oferă asistență medicului stomatolog în timpul
procesului de lucru. Totodată, un asistent are grijă de dezinfectarea, prelucrarea și sterilizarea instrumentelor.
Persoană autorizată care răspunde de examinarea și verificarea acurateței înregistrărilor financiare. De asemenea, un auditor se asigură în procesul de muncă dacă companiile respectă legile fiscale.
Automated Quality Assurance Specialist
Specialiști care proiectează teste automate pentru a valida funcționalitatea aplicațiilor web și mobile. Sarcina lor este să creeze proiectele pilot, să scrie scripturile, să instaleze protocoalele de testare a automatizării și să raporteze rezultatele.
Profesionist din domeniul juridic care consiliază, reprezintă și apără clienții săi în instanțele de judecată pentru apărarea drepturilor acestora. Un avocat poate fi specializat în diverse domenii și poate apără clienții în chestiuni variate, care vizează multiple aspecte sociale.
Barmanul este un profesionist care se pricepe în combinarea băuturilor alcoolice și nonalcoolice așa încât să poată crea cocktailuri curioase și gustoase, pe care le servește clienților din cadrul localului.
Bona este femeia care se ocupă de îngrijirea copiilor unei familii. Aceasta este angajată oficial și supraveghează, educă și răspunde de siguranța picilor în lipsa părinților de acasă. Dădaca este femeia care de asemenea prestează serviciul de îngrijire a copiilor. Dădaca este responsabilă de supravegherea și grija pentru un timp determinat a unui sau mai multor copii.
Profesionist care dezvoltă o strategie de marketing pentru o companie. Brand managerii supraveghează o gamă largă de funcții de afaceri, inclusiv branding, canale de comunicare, dezvoltare de produse, promoții online și offline și cercetare de piață. De asemenea, ei efectuează cercetări de piață pentru o companie.
Este persoana juridică, înregistrată în conformitate cu legislaţia, care deţine licenţă pentru activitatea de broker vamal, eliberată de Camera de Licenţiere, şi care, în numele şi pentru terţe persoane, declară mărfurile, le prezintă pentru vămuire, efectuează şi alte operaţiuni vamale. Pentru obligaţia vamală apărută brokerul vamal răspunde solidar cu plătitorul vamal.
Persoană care lucrează în cadrul unei brutării și produce produse de panificație.
Profesionist calificat în domeniul gastronomic care prepară mâncare în bucătăriile restaurantelor, cafenelelor sau altor instituții care au nevoie de serviciile unui bucătar.
Bucătarul șef coordonează munca bucătarilor sau asistenților de bucătar din cadrul unei bucătării. De obicei bucătarii șefi recepționează materiile prime și auxiliare necesare pentru procesul de lucru, efectuează controlul calității și creează rețete sau verifică corectitudinea de preparare a acestora.
Specialist care efectuează analiza de piață, examinând atât liniile de produse, cât și profitabilitatea globală a afacerii. În plus, ei dezvoltă și monitorizează valorile calității datelor, precum se asigură că datele de afaceri și că rapoartele sunt îndeplinite.
Persoană care are rolul de a examina datele pentru gestionarea și analizarea informațiilor provenite din diferite sisteme de gestiune a afacerii, și de asemenea, realizează rapoarte de informații financiare și de piață.
Medic specializat în problemele de ordin cardiovascular, care tratează, previn și diagnostichează bolile de inimă.
Persoană care lucrează în cadrul unui magazin sau întreprinderi, care răspunde de încasarea banilor și păstrarea acestora.
Persoană responsabilă în cadrul unei întreprinderi bancare care efectuaiază operaţiuni de casă și care promovează și vinde produsele sau serviciile bancare.
Persoană angajată în cadrul unui restaurant sau cafenele care servește oaspeții preparatele culinare, băuturile și alte produse din meniul localului.
Este o formă de dezvoltare în care o persoană denumită coach, sprijină o altă persoană care învață sau un client în realizarea unui obiectiv personal sau profesional concret furnizându-i sfaturi, formare și îndrumare.
Persoană care lucrează în cadrul unei frizerii sau salon de frumusețe și face aranjări de păr, vopsiri sau coafuri. Coaforii mai pot fi numiți și hairstylisti care oferă stiluri și formă părului clienților.
Persoană specializată în domeniul alimentar care creează lucrări de patiserie. Un cofetar produce deserturi, prajituri și diverse produse de cofetărie.
Creditorii pot apela la serviciile colectorilor în cazul în care sunt în dificultatea recuperării creanțelor și au nevoie de asistență. În acest sens, colectorii de datorii pot ajuta creditorii în două direcții: asistență în vederea recuperării datoriilor sau cumpărarea creanței pe care o dețin creditorii.
Lucrător ce activează în sistemul transportului public care are funcția de încasare a plăților pentru călătorie și verificarea posesiei tichetelor fiecărei persoane care se deplasează în transport.
Specialist din cadrul sectorului bancar care se ocupă de deservirea persoanelor juridice. Un consilier bancar corporate asigură procesul de elaborare și procesare a contractelor ce vizează activitatea de creditare și de depozite a clienților.
Specialist care este absolvent al unei facultăți de drept care este angajat în cadrul unei companii şi care se ocupă de problemele cu caracter juridic ale respectivei întreprinderi/unități. Specialistul oferă asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică a persoanelor juridice unde activează.
Persoană care activează în domeniul construcției și care se ocupă de zidirea clădirilor, caselor și blocurilor locative de diversă complexitate.
Specialist în care vine din domeniul vânzărilor polițelor de asigurări. Un consultant în asigurări examinează și efectuează analiza de risc pentru clienți privind toate tipurile de servicii de asigurări.
Consultant planificare financiară
Specialist care oferă consultanță financiară şi care contribuie la îmbunătăţirea sistemelor si procedurilor de analiză și planificare financiara a companiei unde este angajat.
Profesionist care vine din sistemul financiar și care ține evidența rapoartelor financiare ale unei companii/întreprinderi. Altfel spus, contabilul este un angajat extrem de important al unei persoane juridice, deoarece răspunde de toate operațiile financiare.
Profesionist care coordonează activitatea de evidență contabilă în cadrul unei companii. În atribuțiile contabilului șef intră întocmirea dărilor de seama fiscale și statistice, precum și elaborarea politicilor contabile.
Profesionist responsabil de managementul conținutului care apare pe site-uri web și pe bloguri. De asemenea, content managerii răspund de crearea, editarea, postarea, actualizarea și, ocazional, curățarea conținutului pe site/pagini.
Specialist care scrie, redactează și creează texte pentru publicitate, bloguri sau rețele sociale. Produsul unui copywriter este intitulat drept „text de vânzare” cu scopul de a dezvolta imaginea unui brand, serviciu sau produs.
Specialist din domeniul frumuseții esteticii care oferă servicii de îngrijire, tratare și menținerea frumuseții pielii,unghiilor și părului. Este foarte important ca specialistul să fie certificat medical și să posede cunoștințele disciplinii medico-estetice.
Persoană care se pricepe la îndeletnicirea de coasere a hainelor și ale articolelor din stofe. Croitoreasa trebuie să posede cunoștințe și îndemânare practică din domeniul croitoriei.
Curierul este o persoană care este responsabil de livrarea anumitor produse la destinația cuvenită. Acesta trebuie să fie rapid și atent pentru a furniza coletul/produsul la timp.
Specialist care are rolul de a colecta, raporta și păstra datele interne ale unei companii. Acesta trebuie să posede atât cunoștințe din domeniul IT, cât și din economie.
Profesionist responsabil de introducerea și actualizarea datelor într-un sistem informatic al unei companii. Este important ca un Data Entry e să tasteze rapid și să poată opera cu Google Docs, Zoho Docs, Libreoffice sau Open Office.
Administratorii bazelor de date utilizează software specializat pentru a stoca și organiza datele, astfel încât un utilizator să poată efectua analize pentru operațiunile de afaceri. Rolul acestora include planificarea capacității, instalarea, configurarea, proiectarea bazelor de date, migrarea, monitorizarea performanței, securitatea, depanarea, precum backup-ul și recuperarea datelor.
Persoană căreia i se încredințează produse de diferite proporții pentru a i se lăsa în păstrare pentru o perioadă determinată. Depozitarul are obligația de a respecta prevederile contractului de depozitare și de menține siguranța mărfii.
Persoană responsabilă de curățenia într-un anumit spațiu locativ/comercial/instituțional. Deridicatoarea face ordine și este angajată pentru menținerea acesteia.
Medicul dermatolog este un specialist care oferă serviciul de tratare a pielii. Specialistul este orientat pentru diagnosticare, investigare, îngrijirea unei situații de ordin dermatologic.
Profesionist care posedă limbajul modelării software și care poate crea obiecte fără a avea nevoie de un spațiu tridimensional. Cu ajutorul unui Designer 3D veți putea crea de la zero un conținut vizual prin intermediul unor instrumente de editare grafică.
Designerii de interior sunt profesioniști care creează spații funcționale, sigure și plăcute din punct de vedere estetic, determinând amplasarea optimă a mobilierului și selectând elementele decorative, toate în timp ce respectă proiectul, cerințele clientului și cele de inspecție.
Persoana din cadrul unei companii care creează software și aplicații. Un Developer este cunoscut și ca dezvoltator de software, programator de computer, programator de software sau inginer de software.
Digital Communication Executive
Specialiști care lucrează alături de o echipă în cadrul unei agenții sau companii care elaborează și identifică un plan eficient de marketing și comunicare pentru produsul sau serviciul respectiv.
Specialist responsabil pentru planificarea, dezvoltarea, implementarea și gestionarea strategiei generale de marketing digital. În plus, aceștia sunt responsabili de îndrumarea și formarea agenților de marketing digital și ale altor poziții de marketing din echipă.
Persoană care are funcția de șef al departamentului comercial din cadrul unei companii. Directorul comercial răspunde de raportarea directă către Directorului General al companiei, fiind totodată responsabil de îndeplinirea obiectivelor de vânzări ale unității unde activează.
Profesionist care este managerul unei organizații sau corporații și care de obicei activează în organizațiile nonprofit. Atribuțiile acestuia sunt similare cu cele ale unui director general (CEO) al unei companii cu scop profit. Dat totodată acesta răspunde de planificarea strategică, lucrând împreună cu consiliul de administrație.
Profesionist care stabilește și menține strategia financiară a unei companii pentru obținerea de profituri și care supraveghează operațiunile financiare și contabile. De obicei, el gestionează toate aspectele funcționalității financiare și a creșterii pe termen lung a companiei.
CEO al unei companii care are cea mai înaltă funcție din cadrul organizației unde activează. Directorul general face parte din managementul de vârf al companiei și răspunde de funcționalitatea organizației și a subordonaților săi.
Specialist care asigură funcționalitatea activității sucursale ale băncii unde activează în conformitate cu prevederile legislative. Un director de sucursală vinde și promovează produsele și serviciile băncii, dar totodată atrage noi clienți conform țintelor stabilite.
Profesionist care răspunde de gestionarea problemelor tehnice și științifice din cadrul unei companii unde activează. Acesta mai este cunoscut sub titlul de Manager Tehnic, Manager de Tehnologii sau CTO (chief technology officer).
Persoană care coordonează activitatea departamentului de vânzări al companiei în care activează, răspunzând de elaborarea strategiilor de vânzare și de identificarea direcției de dezvoltare.
Muncitor care urmărește realizarea lucrărilor de construcție în conformitate cu prevederile contractului și a proiectelor. Dânsul verifică respectarea tuturor cerințelor stabilite și evaluează calitatea lucrărilor executate de constructori.
Lucrător în domeniul comunicațiilor, care răspunde de primirea apelurilor de urgență și non-urgență și înregistrarea informațiilor semnificative. Totodată, dispecerul se ocupă de transmiterea informațiilor, oferirea soluțiilor și expedierea comenzilor pentru produse sau livrări.
Meșteri care activează în domeniul construcțiilor și care execută lemnăria proiectelor. Aceștia mai pot fi numiți tâmplari sau teslari.
Expert în economie care se ocupă cu analiza, studierea și cercetarea fenomenelor economice atât la nivel local, cât și internațional.
Persoană care se ocupă de editarea și verificarea textelor până acestea apar pe platformele media. De asemenea, editorii editează texte pentru cărți sau reviste.
Persoană care îmbunătățește și modifică aspectul imaginilor video prin intermediul unor instrumente software.
Specialiști care activează în cadrul unei instituții de învățământ de nivel mediu, unde educă copiii la etapa pre-școlară.
Specialist care se ocupă cu montarea și deservirea rețelelor electrice, precum și cu instalarea cablurilor, panourilor sau contoarelor electrice.
Lucrător ce se ocupă cu acoperirea suprafețelor cu plăci de faianță.
Profesionist specializat care se ocupă cu vânzarea, distribuirea sau chiar producerea substanțelor medicamentoase.
Persoană care se ocupă cu finisarea lucrărilor și operațiilor pe șantierele de construcție.
Persoană care îndrumă de regulă un grup turistic într-o excursie și care cunoaște detaliile istorice sau curiozitățile despre acel tur.
Persoană care activează în domeniul designului grafic și care se ocupă de machetarea textelor, cărților, revistelor sau imaginilor.
Muncitor care încarcă/descarcă sau transportă anumite greutăți, de exemplu mobilă, produse pentru magazine sau bagaje.
Profesionist care răspunde de formarea și menținerea evidențelor despre angajați. De asemenea, se ocupă cu întocmirea și modificarea documentelor resurselor umane sau a contractelor de muncă.
Specialist care planifică, conduce și coordonează politicile și activitățile personalului departamentului resurse umane.
Specialist care are un număr mare de responsabilități în cadrul unei companii, acoperind majoritatea funcțiilor de resurse umane, inclusiv angajarea și administrarea resurselor umane.
Specialist angajat în cadrul unei instituții medicale care se ocupă de depistarea și investigarea bolilor prin intermediul aparatelor radiografice.
Profesionist inițiat în procesul de proiectare, cercetare și de conducere a instrumentelor tehnologice dintr-o întreprindere.
Profesionist care coordonează și menține activitatea de cultivare a pământului, orientându-și atenția spre modernizarea și obținerea de producție profesioniste.
Specialist care se ocupă cu dezvoltarea funcționalității proceselor industriale de ordin chimic, biologic sau fizic.
Specialist orientat pentru pregătirea și construirea proiectelor pentru construcții din diferite segmente inginerești.
Specialist care răspunde de proiectarea şi realizarea reţelelor comunicaţionale ale unei companii, de asemenea se ocupă cu instalarea/configurarea softurilor și sistemelor de operare. Dar testează și repară echipamentele tehnice ale întreprinderii.
Specialist care activează în domeniul proiectării și modernizării instalațiilor pentru construcțiile civile sau industriale.
Profesionist specializat în domeniul IT care întrețin, proiectează și înlătură problemele software.
Profesioniști care proiectează și construiesc mașini, unelte și dispozitive. Domeniul este foarte larg și include multe specialități în domenii diferite precum electronică, aviație și tehnologii aerospațiale etc.
Persoană care cunoaște limbajul domeniului construcții și inginerie și care poate elabora proiecte tehnice ce vizează procesele tehnologice inginerești.
Meșter care instalează la domiciliu obiectele sanitare și care efectuează serviciile santehnice.
Persoană care are cunoștințe, studii și experiență în domeniul instruirii auto. Instructorii ajută novicii în procesul de conducere a mașinii pe diferite categorii.
Specialiști care vin în ajutorul companiilor ca să angajeze personal pentru funcțiile de IT deschise.
Profesionist care posedă cunoștințe juridice și care lucrează întru statalitatea și respectarea drepturilor legale ale unei societăți.
Persoană care activează în cadrul instituțiilor media semnând materiale de opinii, reportaje, interviuri etc. Jurnaliștii pot activa atât în cadrul televiziunilor, radiourilor, cât și a portalurilor de știri online.
Lucrător care se ocupă cu repararea lacătelor, broaștelor sau asamblarea pieselor mecanice ale ușilor.
Datoria unui specialist în generarea de clienți potențiali este nu numai să genereze clienți potențiali, ci și să gestioneze acești clienți potențiali, astfel încât să fie ulterior trecuți prin ciclul complet de vânzări.
Profesionist care are un grad de predare în cadrul unei instituții de învățământ. Dânsul are rolul de a conduce lecții sau seminarii studenților.
Persoană care activează în domeniul pieței de mărfuri și care controlează și organizează partea logistică a unei companii. Logistul urmărește creșterea profilului unei întreprinderi.
Persoană din IT care se concentrează pe cercetarea, construirea și proiectarea sistemelor de inteligență artificială (AI) care rulează automat pentru a automatiza modelele predictive. Machine Learning Engineer lucrează cu cantități mari de informații, fiind necesară posesia abilităților de gestionare a datelor și capacitatea de a efectua modelări complexe pe seturi de date dinamice.
Specialist care se ocupă de gestionarea activității de achiziţii într-o companie. Dânsul urmărește derularea contractelor comerciale și este implicat în procesul de achizitie de la furnizori a produselor.
Persoană care asigură funcționalitatea sistemului de management al calității. Totodată care menține și îmbunătățește sistemul de management al calității, precum și procedurile de sistem și instrucțiunile de lucru.
Specialist din cadrul unei companii care răspunde de dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiilor de comunicare externe. De asemenea, managerul comunicare externă planifică, editează și produce conținut pentru canalele de comunicare.
Persoană care gestionează activitățile și derularea eficientă a proiectului urmărind atingerea obiectivelor propuse conform standardelor de calitate. Un Manager de proiect monitorizeaza progresul și redactează rapoarte lunare către parteneri/finanțatori respectând datele prevăzute de contract.
Persoană care coordonează proiecte IT și care urmărește implementarea scopurilor propuse, respectând toate condițiile de calitate, buget și timp.
Specialist implicat în procesul de management a operațiunilor de export, care pe lângă atribuțiile pe care le are, negociază și semnează contracte cu comisionarii vamali și cu firmele de transport.
Persoană care planifică, dirijează și coordonează funcțiile administrative ale unei organizații. Ei supraveghează recrutarea, intervievarea și angajarea de personal nou, precum și instruirea personalului actual.
Caută furnizori, negociază, comandă produse. Asigură livrarile la timp. Controlează etapelor livrării mărfurilor. Gestionează reclamațiile cu furnizorii.
Specialist care răspunde de gestionarea resurselor de marketing ale unei companii. De asemenea, un manager de marketing poate fi responsabil pentru un singur produs/marcă sau poate fi managerul responsabil pentru o gamă largă de produse și servicii.
Persoană care se ocupă cu proiectarea și controlul procesului de producție sau de reproiectarea operațiunilor comerciale în producția de bunuri sau servicii.
Specialist responsabil de zona de vânzări dintr-un magazin, inclusiv de supravegherea asociaților de vânzări și a altor angajați. Dacă vânzările sunt lente în timpul lunii, managerii de vânzări vor ști imediat ce măsuri pot lua pentru creșterea acestora.
Specialistul răspunde de menținerea și extinderea portofoliului de clienți. În responsabilitățile acestuia intră abilitatea de a comunica profesionist cu clienții existenți, dar de a extinde portofoliul de clienți B2B. De asemenea, selectează strategii, construiește, dezvoltă și menține relații profitabile și de lungă durată cu partenerii/clienții.
Specialistul răspunde de menținerea și extinderea portofoliului de clienți. În responsabilitățile acestuia intră abilitatea de a comunica profesionist cu clienții existenți, dar de a extinde portofoliul de clienți B2C. De asemenea, selectează strategii, construiește, dezvoltă și menține relații profitabile și de lungă durată cu partenerii/clienții.
Meșteră care se efectuează procese de îngrijire a mâinilor și unghiilor clienților care vin la salon sau la domiciliu.
Manual Quality Assurance Specialist
Profesionist care se asigură că produsul final respectă standardele de calitate ale companiei. În general, acești QA sunt orientați către detalii și sunt responsabili pentru dezvoltarea și implementarea activităților de inspecție, detectarea, rezolvarea problemelor și obținerea rezultatelor satisfăcătoare.
Specialist responsabil pentru lucrul cu alți angajați de marketing pentru a dezvolta ideile campaniei pentru a comercializa produsele, serviciile sau identitatea generală a mărcii unei companii.
Profesionist implicat în dezvoltarea campaniilor de marketing pentru a promova un serviciu, produs, eveniment sau campanie. Accentul poate fi pus pe vânzarea unui produs sau pe creșterea gradului de conștientizare a unei probleme care afectează publicul.
Persoană specializată în executarea masajului și ameliorarea destinderii mușchilor.
Persoană angajată care se ocupă de măturarea și curățarea străzilor unui oraș sau sat.
Specialist care execută lucrări de repararea funcționalității unităților de transport.
Specialist în mecanică. Efectuează operațiuni de diagnosticare, montare, reparare și întreținere a diverselor utilaje, mașini, aparate. Întocmește fișe de verificare și documente de evidențierea intervențiilor efectuate și le prezintă șefului.
Merchandising-ul (Mercantizare) cuprinde suma metodelor, practicilor și operațiunilor întreprinse în scopul promovării și susținerii activității comerciale la punctul de vânzare, în scopul optimizării vânzărilor. Termenul „merchandising” este compus din substantivul „merchandise” care semnifică, într-un sens larg, marfa, și radicalul „ing” care exprimă acțiunea voluntară a comerciantului de organizare a activității sale, în scopul rentabilizării magazinului.
Specialist care creează modelul și tipul încălțămintei pentru clienți. De obicei ei lucrează în echipe mici în cadrul atelierelor, sau sunt angajați în cadrul companiilor mari de producere a încălțămintelor.
Specialist angajat în cadrul unei companii care se ocupă de montarea diferitor piese componente ale unor obiecte sau aparate fabricate.
Specialist responsabil de organizarea muncii unui birou. Office Manager se ocupă cu coordonarea operațiunilor de birou și de furnizarea sprijinului administrativ.
Persoană care monitorizează în cadrul unei companii orice activitate, tranzacție și date suspecte ale unei posibile fraude, utilizând tehnici analitice adecvate.
Persoană care gestionează cu ușurință și monitorizează funcționarea unei mașini de lucru sau a unui aparat care efectuează diverse operații cu acestea.
Persoană care recepționează apeluri de intrare și efectuează apeluri de ieșire pentru a ajuta clienții cu solicitările lor, sau pentru a le oferi anumite produse sau servicii care vizează compania/instituția unde aceștia telefonează.
Persoană care se ocupă cu emiterea computerizata a facturilor și a avizelor de expediere mărfuri, precum urmărește și încasarea acestora. De asemenea, operatorul de facturare desfășoară operațiuni de introducere de date în programul de facturare.
Angajat care efectuează operațiuni operațiuni numerare, de încasare sau plăți. De asemenea, ei promovează și vând clienților produsele și serviciile bancare.
Persoană care prin intermediul apelurilor telefonice vând produse clienților sau promovează ofertele și campaniile promoționale din cadrul companiei.
Muncitor angajat pentru a proteja și securiza o anumită instituție publică/privată sau chiar case ale persoanelor fizice.
Muncitor care prelucrează și cioplește piatra care urmează a fi utilizată pentru construcții.
Persoană ce activează în cadrul sistemului de învățământ și care predă și educă copii în clasele gimnaziale sau liceale.
Persoană calificată în domeniul educației și care predă copiilor lecțiile în limbi străine, respectând normele și regulile gramaticale ale limbii respective.
Specialiști care caută să înțeleagă și să explice gândurile, emoțiile, sentimentele și comportamentul uman. Ei folosesc tehnici precum observarea, evaluarea și experimentarea pentru a dezvolta teorii despre convingerile și sentimentele care influențează oamenii.
Persoană care se ocupă de îngrijirea bolnavilor într-o instituție medicală sau în afara acesteia.
Muncitor responsabil pentru întâmpinarea vizitatorilor și pentru furnizarea de asistență clienților. Activitatea lor ține de răspunderea la apeluri conform nevoilor vizitatorilor și de oferirea un mediu general primitor.
Persoană care execută operațiuni de reglare și de întreținere conform instrucțiunilor de exploatare a mașinilor industriale a sectorului în care activează.
Persoane care livrează rapid actualitatea din cadrul unei societăți. Reporterii activează în cadrul instituțiilor media și povestesc/dau știri de ultimă oră.
Reprezentat al unei instituții medicale care promovează imaginea şi produsele companiei către medici și alți specialiști din domeniu.
Responsabil Afaceri Corporative
Persoană responsabilă pentru sprijinirea înscrierilor și serviciului clienți, a relațiilor guvernamentale și ale celor cu mass-media. De asemenea un Responsabil Afaceri Corporative gestionează problemele și crizele apărute în cadrul companiei, precum produce publicații și alte materiale de marketing și comunicare.
Persoană care se ocupă de corespondență și gestionează munca de rutină/detaliată a superiorului său. De asemenea,
secretarul/secretara promovează reputația companiei oferind o primire prietenoasă și profesională persoanelor care s-au alăturat companiei.
Specialistul SEO lucrează pentru îmbunătățirea rezultatelor în motoarele de căutare. Acesta contribuie la implementarea și dezvoltarea anumitor strategiilor de dezvoltare pentru obținerea rezultatelor în SEO
Muncitor care se ocupă cu lucrările de șlefuire ale obiectelor sau diferitor suprafețe.
Specialiști responsabili de responsabili de reprezentarea unei companii/persoane pe rețelele sociale. Ei creează conținut, răspund la comentarii și fac diferite campanii de promovare.
Muncitor calificat care conduce un automobil, autobuz sau altă unitate de transport.
Șoferi calificați care pot conduce următoarele unități de transport: autobuz, tir sau camion.
Șofer care de regulă conduce autocare sau tiruri către diferite țări ale lumii.
Muncitor care lucrează în cadrul unei spălătorii auto și se ocupă cu curățirea internă și externă a unui automobil.
Persoană care lucrează în cadrul sectorului HoReCa și se ocupă de spălarea și curățarea vaselor.
Un specialist care analizează nevoile clientului pentru asigurarea unui anumit obiect și oferă cea mai profitabilă și potrivită opțiune. Întocmește toată documentația de asigurare.
Persoană care efectuează analize ale istoriei de credite ale clienților pentru a stabili dacă i se pot oferi împrumuturi. De asemenea, specialiștii de credite ajută la recuperarea cotizațiilor neachitate.
Persoană care asigură încărcarea, transportul, descarcarea materialelor și manipularea mecanizată a paleților de pe stivuitor.
Medic specializat care se ocupă cu tratarea, diagnosticarea și prevenirea afecțiunilor cavității bucale.
Specialist care lucrează în domeniul industrial și se ocupă cu prelucrarea pieselor la strung.
Muncitor care activează în domeniul construcțiilor sau industrial și care sudează obiecte din fier sau din metal.
Persoană care supraveghează performanța zilnică a angajaților. Iar în funcție de companie, un supervizor poate gestiona o echipă sau un întreg departament.
Specialist care efectuează mobilă, obiecte sau oricare alte obiecte din lemn.
Meseriaș specialist în tapisarea mobilelor.
Șofer calificat care transportă pasagerii contra unui tarif de plată către destinațiile marcate în aplicațiile de taxi.
Technical Support / Helpdesk Engineer
Specialiști care oferă servicii de depanare și asistență tehnică unei game largi de clienți din cadrul mai multor segmente de muncă, inclusiv telecomunicații, asistență medicală sau servicii financiare.
Muncitori care lucrează împreună cu inginerii la realizarea proiectelor prin aplicarea principiilor de bază ale ingineriei. Tehnologii sunt angajați în cadrul industriilor de producție, construcție, întreținere, management etc.
Persoană angajată în sectorul de muncă al construcțiilor și care se ocupă de tencuirea pereților.
Persoană care lucrează de obicei în domeniul agricol și care poate conduce un tractor.
Specialist care cunoaște la perfecție o limbă internațională și care poate traduce texte, speech-uri sau fraze din acea limbă.
Specialist care se concentrează pe toate aspectele dezvoltării unui produs, inclusiv pe design, utilizare, funcționalitate și chiar branding și marketing. Munca însumează procesul end-to-end a interacțiunii unui utilizator cu un produs și mai include identificarea de noi oportunități pentru companie.
Persoane care lucrează în cadrul unor companii comerciale și care găsesc potențiali clienți pentru produsele companiei lor. Consultanții de vânzări explică caracteristicile diverselor produse și beneficiile utilizării acestora. În unele cazuri, aceștia oferă, de asemenea, instruire cu privire la modul de utilizare a produsului.
Medicii veterinari au grijă de sănătatea animalelor. Ei diagnostichează, tratează și cercetează afecțiuni animalelor de companie și nu doar.
Persoană care proiectează pentru o gamă largă de platforme, care pot include site-uri, jocuri, filme sau aplicații. Altfel spus, ei creează conceptele, lucrările și machetele pentru proiecte digitale în baza brief-urilor creative și a întâlnirilor cu clienții.
Persoană care machiază și care poate activa în cadrul saloanelor de frumusețe, televiziune, teatre sau pe cont propriu.
Formator de opinie, care creează diverse videoclipuri cu el, povestind despre aspectele, evenimentele sau lucrurile interesante din viața sa. Activitatea vloggerilor se desfășoară în mare parte pe YouTube și fiecare creator de conținut își alege o nișă pe care o urmează pentru a livra conținut urmăritorilor săi.
Muncitor care se ocupă cu vopsirea prin acoperirea suprafețelor cu diverse lacuri/vopsele ale pereților interiori/exteriori sau ale altor suprafețe dintr-o încăpere.
Profesionist care creează și codifica pagini web, folosind atât abilități tehnice, cât și non-tehnice, pentru a produce vizualul site-uri web care la cerințele clienților. De asemenea, ei lucrează nu doar asupra aspectului site-ului web, ci și modul în care funcționează.
Muncitor specializat în domeniul lucrărilor de zugrăveală sau vopsire.
Ei bine, acum că ai o viziune mai clară despre ce presupune fiecare profesie, noi te încurajăm să nu mai stai pe gânduri, analizează ofertele și aplică la jobul care ți se potrivește cel mai mult!