Doar 1 din 4 angajați moldoveni are un regim flexibil de muncă

¼ dintre angajații din țara noastră are un regim de muncă flexibil. Altfel spus, este vorba despre una din șase femei sau unul din trei bărbați. Această diferență este datorată, în mare parte, sectorului de activitate. Femeile lucrează preponderent în sectorul public, iar bărbații, într-o cotă mai mare, în cel privat. Statisticile demonstrează că jumătate din populația ocupată afirmă că angajatorul nu acceptă posibilitatea de a activa cu program flexibil de muncă. Pentru femei, inflexibilitatea muncii semnifică pierderea din potenţialul economic ale acestora prin retragerea totală sau parţială din muncă, iar pentru bărbaţi - implicarea redusă în viaţa de familie. 

8 din 10 femei au un regim fix de muncă

Asigurarea echilibrului între viața profesională și cea de familie este un deziderat important în contextul schimbărilor demografice contemporane, dar și al respectării drepturilor femeilor și bărbaților la muncă. În pofida existenței cadrului legislativ, care încurajează concilierea responsabilităților de familie și a celor profesionale, în societate mai persistă problema abordării impactului angajării mamei în câmpul muncii asupra copilului preșcolar. Acest lucru este confirmat de datele studiului „Generații și Gen”. Astfel, 74,1% de persoane sunt de acord parțial sau total că un copil cu vârsta de până la 3 ani poate să sufere dacă mama lui lucrează. În acest context, au fost examinate unele aspecte ce țin de programul și regimul de muncă, impactul vieții profesionale asupra vieții de familie și viceversa. 

Aranjamentele de muncă cu ore fixe de început și sfârșit sunt caracteristice pentru aproximativ ¾ din persoanele de 15-64 de ani implicate în câmpul muncii (74,5%), cu o pondere mai mare în rândul femeilor. Astfel, 82,4% dintre femei muncesc având un regim fix de muncă, în cazul bărbaților proporția acestora fiind mai mică cu 14,2 puncte procentuale - 68,2%. Fiecare a patra persoană (25,2%) muncește în afara unui regim de muncă fix. Acest tip de regim de muncă este caracteristic în special bărbaților (31,5%) în comparație cu femeile (17,1%), diferențele fiind determinate de rata mai înaltă de ocupare a femeilor în sectorul bugetar, în care regimul de muncă fix prevalează. 

Ce cred angajatorii?

Studiul a stabilit că aproximativ fiecare a doua persoană de 15-64 de ani (48,2%) a menționat asupra acceptării de către angajator a programului flexibil de muncă, adaptat nevoilor personale. Spre exemplu, un program adaptat la orarul copiilor sau îngrijirea unui membru bolnav din familie. În sectorul public, ponderea celor care au această posibilitate este mai mică decât în sectorul privat: 42,3% versus 54,1%.

sursa: studiul „Generații și Gen”

Bărbații au posibilitatea într-o măsură mai mare să opteze pentru un program de muncă flexibil (49,7%) comparativ cu femeile (46,6%), iar în funcție de vârstă, atât în cazul femeilor, cât și al bărbaților, ponderea cea mai mare este înregistrată în grupele de vârstă sub 29 de ani și 35-39 de ani. Ponderea bărbaților cu copii care au raportat că angajatorul partenerului/ei acceptă programe de muncă adaptate nevoilor individuale este mai mare comparativ cu cea a femeilor cu copii: 46,7% dintre bărbații cu 1 copil versus 41,5% dintre femeile cu 1 copil. Posibilitatea de flexibilizare a programelor de muncă a partenerei/partenerului a fost raportată mai des de bărbații și femeile cu nivele de bunăstare înaltă.

Inflexibilitatea muncii afectează femeile

Într-un alt studiu - „Extinderea aranjamentelor de muncă”, se stipulează că în Moldova, flexibilizare muncii nu este atât de răspândită, în medie, doar o pătrime din populaţia ocupată practică unele aranjamente alternative de lucru. O parte semnificativă a angajatorilor este reticentă să ofere un loc de muncă mai flexibil. Jumătate din populația ocupată afirmă că angajatorul nu acceptă posibilitatea de a activa cu program flexibil de muncă.

Criteriile în bază căror au fost observate cele mai semnificative diferenţe atunci când s-a propus să fie identificat profilul persoanelor pentru care oportunitatea de a practica un aranjament sau altul de flexibilizare a muncii au fost relevate în funcţie de vârstă, tipul de contract, tipul entităţii în care activează şi nivelul de educaţie.

Se observă că, persoanele ce muncesc în baza unui contract cu termen fix au cele mai puţine şanse de a beneficia de flexibilizarea muncii (62% au susţinut că angajatorul nu acceptă program flexibil din motive personale), acestea fiind urmate de persoanele ce se află în vârsta de pre-pensionare (58%). Tot în această categorie se află salariații cu un nivel de educaţie mai scăzut, cât şi cea încadrată în sectorul public. 

Diferenţe pronunţate de gen nu sunt observate la capitolul practicării unor aranjamente neordinare de muncă. Cu toate acestea, inflexibilitatea muncii pentru femei semnifică pierderea din potenţialul economic ale acestora - retragerea totală sau parţială din muncă, apelarea la un regim parţial de muncă, o remunerare mai mică, segregarea pe piaţa muncii (atât pe domenii, cât şi funcții) etc., iar pentru bărbaţi - implicarea redusă în viaţa de familie. Întrucât nu au acces la muncă flexibilă, femeile fie lucrează mai puțin, fie se retrag complet de pe piața muncii.

Echilibru între muncă și familie

Activitatea de muncă poate influența asupra vieții de familie, în special în cazul exercitării anumitor sarcini casnice. Potrivit studiului „Generații și Gen”, aproximativ fiecare al doilea respondent din grupa de vârstă 15-64 de ani (56,3%), în ultimele 3 luni, a întâmpinat dificultăți în realizarea unor sarcini casnice datorită stării de oboseală după muncă de cel puțin câteva ori pe lună, cu o prevalență în mediul urban - 61,9%.

Implicarea în activitatea de muncă, în sensul realizării plenare a sarcinilor de serviciu, este dependentă de starea de spirit. Fiecare a cincea persoană (20,3%) a avut dificultăți în ultimele 3 luni în activitatea de muncă generate de starea de oboseală, ca urmare a realizării treburilor casnice. Datele studiului scot în evidență o pondere mai mare a femeilor (24,4%) decât a bărbaților (17,1%) care declară o astfel de situație. Responsabilitățile și problemele familiale reprezintă o dificultate de concentrare (de cel puțin câteva ori pe săptămână/lună) în activitatea de muncă pentru 15,5% din populația cu vârsta de 15-64 de ani. 

Bărbații cu copii mici, mai obosiți decât soțiile lor

Îmbinarea vieții de familie cu cea profesională este de o importanță deosebită pentru familiile cu copii, în special pentru cele în care cresc și se educă copii mici. Studiul a stabilit că mai mult de jumătate dintre femeile angajate cu copii de până la 10 ani (53,4%) au venit de la serviciu acasă prea obosite ca să mai facă treburi. Pe medii de reședință, se observă o pondere mai mare a femeilor din urban cu astfel de dificultăți: mai mult de 2 din 3 femei cu copii mici din urban (67,4%) versus 1 din 2 femei din rural (54,7%). Totuși, starea de oboseală afectează într-o proporție mai mare bărbații cu copii mici: aproximativ 5 din 8 bărbați (61,7%) relevându-se cei din urban (5 din 8 sau 61,9%). Doar aproximativ 2 din 5 bărbați cu copii mici din rural (45,2%) sunt obosiți pentru a putea face anumite treburi prin casă. 

Îndeplinirea sarcinilor familiale cu dificultate din cauza timpului îndelungat petrecut la serviciu este caracteristică pentru fiecare al doilea bărbat cu copii mici (50,3%) și aproximativ pentru 2 din 5 femei cu copii mici (39,2%). În ambele cazuri - femei și bărbați - cota celor din urban care se confruntă cu o astfel de dificultate este mai mare: 46,2% dintre bărbați și 54,4% dintre femei. 

Starea de oboseală generată de treburile casnice este mai puternic resimțită de către bărbații cu copii mici (mai mult 1 din 4 sau 27,9%). În cazul femeilor, aproximativ 1 din 5 (19,2%) ajung la serviciu prea obosite din cauza treburilor casnice ca să mai poată lucra. Totodată, femeile cu copii mici din sate, într-o măsură mai mare (28,8%) decât femeile din orașe (27,1%), declară această situație. În cazul bărbaților, situația este inversă: cei de la orașe sunt mai obosiți de treburile casnice (22,3%) comparativ cu cei de la sate (16,2%). 

Responsabilitățile și problemele familiale afectează nivelul de concentrare la locul de muncă în cazul a aproximativ 1 din 4 bărbați (24,0%) și a 2 din 13 femei (15,8%). Ponderea femeilor de la sate care se confruntă cu acest gen de dificultate este nesemnificativ mai mare (24,7%) decât a celor din orașe (23,4%). În schimb, în cazul bărbaților, cei mai expuși acestui risc sunt bărbații din mediul urban (19,6%) comparativ cu cei din mediul rural (12,3%). 

Simțul fericirii și satisfacției de viață

Bunăstarea este strâns legată de fericire și satisfacția de viață. Fericirea este o măsură a calității vieții și reprezintă o stare subiectivă de bine și de mulțumire. Fericirea și bunăstarea oamenilor sunt importante pentru ei înșiși, dar și pentru dezvoltarea socio-economică a unei societăți și trebuie luate în considerare la elaborarea politicilor publice. Conform studiului, aproape jumătate din populație (47,2%) se consideră „foarte fericită sau oarecum fericită”, fără diferențe în funcție de sex (47,3% femei vs 47,1% bărbați). Deși se constată o anumită diferență referitoare la percepția fericirii între cele două medii de reședință (49,1% urban vs 46,1% rural), aceasta nu este statistic semnificativă.

Cota persoanelor „foarte fericite sau oarecum fericite” scade odată cu înaintarea în vârstă - de la 74,0% în grupa de vârstă a celor mai tineri (15-19 ani) până la 24,0% în grupa celor mai vârstnici (75-79 de ani). Această scădere graduală este caracteristică atât pentru femei, cât și pentru bărbați, indiferent de mediul de reședință. Proporția persoanelor „foarte fericite sau oarecum fericite” este de circa două ori mai mare printre persoanele căsătorite (53,1%) sau aflate în concubinaj (54,7%) în comparație cu persoanele divorțate (24,3%) sau văduve (26,2%).

sursa: studiul „Generații și Gen”

Două treimi (66,4%) din populație se declară „satisfăcută de propria viață” (8 din 10 puncte pe o scală de la 1 la 10 puncte) fără diferențe pe sexe. Populația urbană declară mai frecvent că este „satisfăcută de propria viață” (68,5%) în comparație cu populația rurală (65,2%). Ponderea persoanelor satisfăcute de propria viață descrește odată cu înaintarea în vârstă, înjumătățindu-se în grupa de vârstă de 75-79 de ani (46,3%) în comparație cu grupa de vârstă de 15-19 ani (88,1%).

Concluzii

Echilibrul dintre viața profesională și cea personală a devenit cel mai mare deziderat în secolul vitezei, când o carieră stabilă îți „fură” multe ore din zi, în favoarea timpului petrecut în familie. Însuși cuvântul „echilibru” stârnește panică în mintea celor care visează constant la o viața liberă, în care responsabilitățile să nu cântărească mai mult decât plăcerile personale. Chiar și așa, căi de compromis există, ca-n orice luptă în care eforturile trebuie să aibă, în cele din urmă, recompensele lor.

Cea mai bună cale de a recăpăta echilibrul propriei vieți este concentrarea timpului și atenției asupra lucrurilor care pot fi controlate. Acapararea tuturor orelor din timpul zilei de către serviciu este o alegere, nicidecum o condamnare. La fel se întâmplă și cu satisfacțiile vieții personale, cariera nu trebuie să fie sacrificată pentru o viața privată împlinită.

Nu uita! Întotdeauna există calea de mijloc, trebuie doar să-ți dorești să o vezi și să mergi spre ea.