(FOTO) „Dacă ești nevăzător nu înseamnă că ești incapabil sau că nu ești bun de nimic”.  Unde și cum lucrează persoanele cu deficiențe de vedere din Moldova

Astăzi vă facem cunoștință cu Tamara, Ioan, Alexandra și Nicolae, 4 persoane nevăzătoare din Chișinău care sunt dornice să muncească. Cei patru lucrători sunt angajați la întreprinderea Asociației Nevăzătorilor din Republica Moldova „Lumintehnica”, care are o istorie de jumătate de secol. Pentru aceste persoane, un loc de muncă înseamnă nu doar o sursă de venit, dar și posibilitatea să întâlnească oameni, să comunice și să nu rămână închise în casă, singure cu problemele lor. Din păcate, majoritatea antreprenorilor din Moldova nu conștientizează acest lucru și continuă să evite să angajeze persoanele cu dizabilități.

Istoria Tamarei

Patru mese, dotate cu câte un mâner de fier, formează un rând în sala de la etajul doi a uneia dintre clădirile întreprinderii „Lumintehnica”. Ca să ajungi aici, trebuie să urci niște scări înalte de fier. Mesele sunt lipite una de alta și poziționate în câteva rânduri. Imediat ce intri în încăpere dai cu ochii de Tamara Usturoi. Femeia de 48 ani este concentrată la procesul de muncă. Îi place să-și îndeplinească sarcinile cu responsabilitate și la timp. Lucrează la „Lumintehnica” din 1993. Este primul și singurul său loc de muncă. A venit aici după ce și-a finalizat studiile la fosta școală internat specială pentru nevăzători din Bălți. Avea doar 18 ani.  Am surprins-o în timp ce asambla clești pentru rufe. Mâinile i se mișcau la fuga. În doar câteva minute, a umplut o cutie de carton. Cei 30 de ani de experiență își spun cuvântul. 

„Eu mă ocup nu doar cu asamblarea cleștilor. Mai confecționez capace metalice pentru borcane, împachetez chibrituri, îndeplinesc tot ce este de muncă. Noi, persoanele nevăzătoare, nu avem mare diversitate în alegerea unui serviciu. Cine are nevoie de noi? Conform legilor, companiile ar trebui să ne angajeze, dar în realitate nu se întâmplă așa”, spune lucrătoarea. 

Femeia își țintește privire către mânerul de fier, pe care-l apasă de fiecare dată când împreunează jumătățile de clește. Cu ochiul stâng nu vede deloc, iar cu cel drept doar în proporție de 6 la sută. Ea s-a născut cu această dizabilitate, iar operațiile la care a fost supusă în copilărie nu i-au îmbunătățit vederea. Pentru munca sa, Tamara primește lunar un salariu de 4000 de lei, iar după impozitare rămâne cu 3500. La această sumă se mai adaugă pensia de dizabilitate, care nu depășește 2000 de lei.  Pentru a-și îndeplini norma, Tamara trebuie să asambleze zilnic 1700 de clești sau să confecționeze 6000 de capace metalice pentru borcane, utilizate la conservat. Ea vine la muncă pe jos, deoarece locuiește în apropierea întreprinderii. 

„Toată viața mea se petrece în cartierul Telecentru. Mai departe de-aici nu m-am dus nicăieri, de când m-am mutat în Chișinău”, declară Tamara.  

Femeia s-a obișnuit deja să nu deslușească numărul troleibuzelor, prețurile din magazine sau denumirea străzilor. „Știți, acum sunt telefoanele și ele ne ajută foarte mult. Setez camera video și măresc imaginea până când înțeleg ce este scris. Învățăm să ne descurcăm așa cum putem. Nu avem altă soluție”, precizează ea. 

Tamara Usturoi spune că pentru persoanele cu dizabilități este foarte important să aibă un loc de muncă, deoarece le ajută să se integreze mai ușor în societate.

„Acest loc de muncă mi-a permis să-mi cresc copiii și să-mi întrețin locuința. Dacă stai închis în casă te distrugi atât moral, cât și psihic”, subliniază lucrătoarea. 

Soțul Tamarei tot este slab văzător. S-au întâlnit aici la întreprindere. Au împreună doi copii, care s-au născut perfect sănătoși. Cei doi soți, chiar dacă au salarii foarte modeste, și-au dat fiii la școli și i-au învățat carte.

„Fiul cel mare are 29 de ani și cel mic - 27. Ambii au studii superioare. Soțul meu tot lucrează aici. Acum are funcția de depozitar. El cred că vede puțin mai bine decât mine”, afirmă femeia.     

Tamara Usturoi spune că angajatorii nu ar trebui să ocolească persoanele cu nevoi speciale, deoarece acestea sunt foarte responsabile, muncitoare și dornice de lucru.

„Dacă ești nevăzător nu înseamnă că ești incapabil sau că nu ești bun de nimic. Suntem și noi oameni. Îndemn persoanele cu dizabilități să-și învingă frica și să aibă curaj să-și găsească un loc de muncă. Să bată din ușă în ușă până când măcar una se ve deschide. Izolarea este foarte periculoasă și distructivă”, declară angajata. 

Tamara a învățat să aprecieze lucrurile simple. Nu visează la vacanțe scumpe sau case luxoase. Vreau doar să fie sănătoasă și să-și mențină locul de muncă, care o ajută să supraviețuiască.

„Viața mea este frumoasă. Eu mă bucur de copii, mă bucur că pot lucra. Consider că m-am realizat în viață,”  spune angajata.

Istoria lui Ioan și Alexandra

Ioan și Alexandra Toma stau chiar la capătul rândurilor de mese. Cei doi soți se ajută reciproc. El asamblează clești de culoare roșie, iar ea le pune pe cartonașe, unul câte unul. Inițial, au refuzat să vorbească cu noi. Ne-au spus că nu le place să fie fotografiați. Le-am promis că vom fi discreți și îi vom poza doar din spate. S-au gândit, au analizat și au acceptat. Ioan Toma și-a pierdut vedere în 1996, pe când îndeplinea serviciul medical. Nu avea nici 20 de ani atunci. O explozie puternică i-a izbucnit drept în față. Medicii nu au putut să-i readucă vedere.

„Am suferit mai multe intervenții, mai întâi la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, după care la un spital din Odesa, Ucraina. Dar, operațiile erau foarte costisitoare în Ucraina. Atunci când s-au terminat finanțele, s-a terminat și lecuirea. Am făcut tratamente timp de doi ani”, specifică bărbatul.  

Șapte ani. Atât i-a luat lui Ioan să accepte întunericul în viața sa și să se acomodeze cu noua realitate. „La început era strașnic. Ca și oricărei persoane care pierde ceva, mi se părea că mi-am pierdut tot sensul vieții. Dar cu timpul te resemnezi și te adaptezi, n-ai încotro”, afirmă el. 

Angajatul de 46 de ani lucrează la „Lumintehnica” din 2003. Cel mai mult îi place să asambleze clești și să confecționeze mături.

„Pe mine acest loc de muncă mă ajută foarte mult. Aici pot să socializez cu cei din jur și pot să-mi câștig existența. Îmi întrețin familia și achit serviciile comunale la timp”, specifică bărbatul.

După ce a fost angajat aici, a decis să-și mai caute un loc de muncă, pentru a-și suplini veniturile. Mai întâi a făcut o școală profesională de maseur, iar ulterior a bătut la ușa mai multor angajatori. Unii îi spuneau din start că nu-l acceptă, alții îi promiteau că revin cu un răspuns, fără a-l mai contacta ulterior. După mai bine de un an și jumătate de încercări, norocul i-a surâs și un antreprenor l-a luat la muncă.

„Am lucrat la un centru medical pentru masaj profesional din sectorul Buiucani al capitalei. Eram deja obosit după atâtea căutări. Când am sunat și am întrebat dacă locul mai este disponibil, i-am prevenit că sunt nevăzător. Am fost foarte mirat când am fost acceptat. Am lucrat acolo aproape un an”, declară bărbatul.

Când vrea să-și umple cutia cu jumătăți de clește pentru a le asambla, Ioan este condus prin încăpere de soția sa Alexandra, care are 29 de ani. De șapte ani, ea a devenit ochii lui, deși femeia poate distinge doar umbrele. Ea a fost angajată la „Lumintehnica” săptămâna trecută. Locul însă îi este cunoscut de multă vreme. În ultimii șapte ani a venit la întreprindere pentru a-și ajuta soțul să îndeplinească norma, atunci când nu era ocupată cu îngrijirea copiilor.  

„Mă bucur că am fost angajată deoarece pentru mine este foarte important să am un loc de muncă. Până acum nu am încercat să-mi găsesc un job, deoarece am fost ocupată cu creșterea celor doi copii, pe care-i avem împreună”, declară Alexandra.

Femeia distinge culorile foarte greu. Nu a văzut niciodată fețele copiilor săi, dar le știe trăsăturile. Degetele o ajută să le cunoască zâmbetele. Alexandra spune că i-ar plăcea ca oamenii să fie mai toleranți față de persoanele cu dizabilități.

„În oraș dacă ieșim undeva unde nu cunoaștem, ne este foarte greu, pentru că Chișinăul nu e adaptat pentru nevăzători. Oamenii foarte rar sunt politicoși și dispuși să ne ajute. La piața s-a întâmplat ca comercianții să ne vândă produse stricate pentru că au observat că nu vedem bine. Sau la cântar s-a întâmplat să fim amăgiți. Uneori nu ni se oferă corect restul la magazin. Oamenii încearcă să profite de dizabilitatea noastră”, spune femeia. 

Ioan este o fire curioasă. După ce și-a pierdut vederea și-a dezvoltat o pasiune pentru fotbal și a participat la concursuri în mai multe țări, precum Elveția, Belgia, Germania, Austria, Italia. 

„Ultima mea deplasare a fost în 2009. Mi-a plăcut mult sportul. Este interesant și util pentru sănătate. Din păcate, nu este susținut de stat. Am renunțat pentru că deja devenise complicat. Aveam de ales: fie ies la muncă pentru a câștiga un ban, fie merg la antrenamente. Am ales să-mi întrețin familia”, specifică angajatul.

Bărbatul spune că dizabilitatea pe care o are l-a învățat multe lecții până acum. „Principala lecție este dorința de a trăi și de a te afirma în viață, în pofida la toate greutățile. Când vezi, lucrurile îți par ușoare. Oricând poți să-ți schimbi locul de muncă, dacă ceva nu-ți place. Dar când nu vezi, ești limitat, n-ai multe alegeri. Ești nevoit să te conformezi” menționează Ioan. 

Istoria lui Nicolae 

Pentru Nicolae Adam „Lumintehnica” reprezintă a doua casă. Bărbatul lucrează aici de 38 de ani. A ajuns la întreprindere în 1985.

„Pe achipuite îndeplinesc orice lucru. Nu sunt pretențios. Fac mături, asamblez clești, împachetez chibrituri. Mă bucur că am un loc de muncă și că am pentru ce să mă trezesc în fiecare dimineață”, afirmă Nicolae.

Bărbatul de 55 de ani spune că din lipsă de alternativă, este nevoit să se descurce cu un salariu foarte mic.

„E foarte puțin, dar dacă n-ar fi nici aceasta, ar trebui să stăm cu mâna întinsă. De lucru pentru noi nu prea este. Astăzi avem, dar mâne nu se știe ce va fi”, precizează Nicolae Adam. 

Angajatul mai spune că o persoană cu dizabilități, dacă este îndrumată corect, poate să îndeplinească toate muncile.

„Avem mare noroc că există această întreprindere. În altă parte în oraș nu ne dorește nimeni, niciun antreprenor nu vrea să ne angajeze”, declară el.

Bărbatul și-a pierdut vederea în copilărie, atunci când a fost diagnosticat cu glaucom, o afecțiune oculară cronică bilaterală, caracterizată prin distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic, care este responsabil de transmiterea informațiilor de la ochi la creier. Acum nu vede deloc.

„Cel mai greu îmi este la secția de pașapoarte sau la poștă, acolo unde nu se vociferează numărul de ordine când stai în rând, dar se indică doar pe ecran. Eu dacă sunt total nevăzător, cum pot vedea ce scrie acolo?”, se întreabă Nicolae. 

„Lumintehnica” - o salvare pentru nevăzători

În prezent, la întreprinderea „Lumintehnica”, a cărui fondator este Asociația Nevăzătorilor din Republica Moldova, lucrează 48 de persoane, dintre care 35 sunt nevăzătoare sau slab văzătoare Numărul angajaților a scăzut drastic în ultimii 30 de ani. În perioada URSS, aici au lucrat 1200 de oameni, dintre care 900 erau cu dizabilități. În prezent, pe lângă confecționarea cleștilor, a măturilor și a capacelor metalice pentru borcane, muncitorii mai fac lopeți pentru zăpadă, dar și corpuri de iluminat la comandă.

„În timpul pandemiei COVID-19, noi am făcut corpuri de iluminat antibacteriene pentru instituțiile medicale. Erau foarte eficiente”, specifică Alexei Romanenco, administratorul fabricii.

„Lumintehnica” este o întreprindere socială, care prevede reabilitarea persoanelor cu dizabilități de vedere  prin muncă. 

„Persoana vine la muncă, comunică cu semenii săi, se adaptează în societate, se simte utilă pentru comunitate, nu stă acasă, închisă între patru pereți”, mai adaugă Alexei Romanenco.

În 2021, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a desemnat „Lumintehnica” drept cel mai bun angajator al anului. Atunci, întreprinderea a deschis o secție nouă, de producere a capacelor metalice, și au fost angajate cinci persoane cu dizabilități de vedere. În prezent, marfa produsă este realizată în magazinul fabricii, într-un chioșc de la Piața Centrală și în câteva rețele de supermarketuri din țară.

„Avem contracte de colaborare cu Linella, unde comercializăm clești, și cu Metro, unde vindem capace metalice. De doi ani avem contracte și cu mai multe magazine Casa Curată din Chișinău. Suntem recunoscători agenților economici care ne înțeleg situația. Ne sunt create condiții pentru a ne ajuta să ne vindem marfa. Câștigă și rețelele, câștigăm și noi. Mai avem clienți ocazionali. La noi marfa e calitativă și nu e atât de costisitoare”, spune Alexei Romanenco. 

În prezent, statul stimulează antreprenorii să angajeze persoane cu dizabilități prin subvenționarea cu  75% a cheltuielilor privind adaptarea locului de muncă și subvenționarea cu 30% din salariul mediu pe economie al unui angajat cu dizabilități pentru ultimele șase luni din anul precedent.  Totuși, în pofida acestor măsuri, reprezentanții „Lumintehnica” spun că antreprenorii nu se grăbesc să angajeze persoane cu dizabilități, deoarece sunt mai puțin productive și nu reușesc să realizeze, cu același succes, sarcinile precum angajații cu toate abilitățile. Ei consideră că autoritățile ar trebui să creeze mai multe facilități pentru companii.  

„Cei care nu au printre rude, cunoscuți, prieteni persoane cu dizabilități, nu înțeleg cât de complicat le este acestor persoane să-și găsească un loc de muncă. Cel bogat nu-l înțelege pe cel sărac sau cel sătul pe cel flămând. Așa e și în cazul nostru. În Anglia, când a fost adoptată legislația pentru persoanele nevăzătoare au fost multe discuții contradictorii. Atunci, președintele parlamentului i-au rugat pe deputați să meargă acasă și timp de 3-4 ore să-și astupe ochii și să încerce să se descurce cu treburile casnice. A doua zi, în trei minute, legea a fost adoptată”, specifică administratorul „Lumintehnica”.

„Nevăzătorul nu are posibilitatea să se angajeze la altă întreprindere, din motiv că nu-l angajează nimeni. Persoana cu un grad de vedere mai înalt are mai multe șanse să se angajeze, dar pentru cele nevăzătoare este foarte greu”, spune Gheorghe Staver, șef de producere la „Lumintehnica”.

În Republica Moldova sunt peste 9500 de persoane cu deficiențe de vedere. Doar aproximativ 300 dintre ele sunt angajate la cele cinci întreprinderi ale Asociației Nevăzătorilor din țara noastră. Două funcționează la Chișinău și câte una la Bălți, Orhei, Basarabeasca. O alta, din Soroca, a fost deja închisă. 

Potrivit Ministerului Muncii, în Republica Moldova sunt 160 de mii de persoane cu dizabilități, dintre care doar 24 de mii sunt angajate în câmpul muncii.