Cum se calculează impozitul pe venit din salariu?
02-10-2024 5060

Cum se calculează impozitul pe venit din salariu?

Atunci când este vorba despre calcule, totul are tendința să devină foarte complica. Pdrin articolul de astăzi, vrem să-ți demonstrăm că nu este așa. Cu siguranță că nu o singură dată te-ai întrebat cum se calculează impozitul pe venit din salariu. Am decis să îți răspundem noi la această întrebare, pentru că știm că orice detaliu legat de remunerare este foarte important. În același timp, îți reamintim despre comparatorul delucru.md, care te poate ajuta să înțelegi mai bine nivelul de salarizare din domeniul în care activezi. 

Cota de impozitare - 12%

Potrivit art. 88 din Codul Fiscal, fiecare angajator care plăteşte angajatului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ținând cont de scutirile solicitate de lucrător şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit. Calcularea se face conform metodologiei stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 697

...

Jana Griciuc

Șefa Direcției impozite directe din cadrul Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, Serviciul Fiscal de Stat

„În majoritatea cazurilor, la încheierea contractului individual de muncă, se negociază salariul brut, adică cel dinaintea impozitării. Salariul net este suma rămasă după efectuarea tuturor reținerilor, care este transferată la card. Ca un sfat, la încheierea documentului, candidatul poate negocia ca în contractul individual de muncă sau în cel de prestări servicii, să fie indicat salariul net, dar nu cel brut. În aceste condiții, angajatorul face de sinestătător calculele necesare legate de impozitare, pentru ca angajatul să primească suma net pe care și-o dorește”, a menționat Jana Griciuc, șefa Direcției impozite directe din cadrul Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, Serviciul Fiscal de Stat, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune.

Suma totală a impozitului pe venit se determină:

  • pentru persoane fizice, întreprinzători individuali şi persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei şi în domeniul sănătăţii - în mărime de 12% din venitul anual impozabil;
  • pentru persoanele care exercită activităţi necalificate cu caracter ocazional (zilieri) - în mărime de 12% din venitul impozabil, fără aplicarea scutirilor prevăzute la capitolul 4 din titlul II;
  • pentru persoanele juridice - în mărime de 12% din venitul impozabil;
  • pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) - în mărime de 7% din venitul impozabil;
  • pentru agenţii economici al căror venit a fost estimat în conformitate cu art. 225 şi 2251 - în mărime de 15% din depăşirea venitului estimat faţă de venitul brut înregistrat în contabilitate de agentul economic.

„Spre exemplu, dacă dintr-un salariu brut negociat cu angajatul, să zicem de 10.000 lei, se scade prima obligatorie de asistență medicală, care reprezintă 9% și se mai scad scutirile, la care are dreptul persoana fizică angajată, suma rămasă se impozitează cu 12% și astfel, obținem salariul net, care se transferă lucrătorului pe cardul bancar”, declară Jana Griciuc, șefa Direcției impozite directe din cadrul Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, Serviciul Fiscal de Stat.

Scutirile personale - mai mari din 2025

Atenție! De obicei, scutirile personale se calculează din salariul brut, nu din cel net, de aceea, mare atenție ce negociezi la interviul de angajare. Angajații din sectorul bugetar și privat vor beneficia de o scutire personală mai mare cu 10%, începând cu anul viitor. 

Astfel, scutirea personală și cea personală majoră pentru angajați va crește de la 27.000 lei până la 29.700 lei și, respectiv, de la 31.500 lei până la 34.620 lei, iar scutirea suplimentară majoră va ajunge de la 19.800 lei - la 21.780 lei. Totodată, scutirea pentru persoanele întreținute și pentru persoanele întreținute cu dizabilități a crescut de la 9.000 lei până la 9.900 lei și, respectiv, de la 19.800 lei până la 21.780 lei. Pentru simplificarea mecanismului de impozitare a persoanelor fizice, precum și încadrării persoanelor în limita stabilită pentru dreptul de a beneficia de scutirea pentru persoane întreținute cu dizabilități, se propune majorarea cuantumului venitului anual care nu trebuie să fie depășit de la 11.280 lei până la 12.400 lei.

...

Jana Griciuc

Șefa Direcției impozite directe din cadrul Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor, Serviciul Fiscal de Stat

Scutirile se acordă persoanelor fizice rezidente ale Republicii Moldova. Pentru a beneficia de scutiri, angajatul trebuie să depună o cerere la angajator, care să conțină indicații despre tipul de scutire pe care dorește să-l obțină, anexând, în mod obligatoriu, documentele confirmative. În cazul în care salariatul n-a depus cererea, el nu pierde dreptul la scutiri, dar, prin depunerea declarației, va avea posibilitatea să indice scutirile și să-și facă recalcul la impozitul pe venit”, punctează Jana Griciuc.

Cum poți să-ți întorci banii, dacă ai fost impozitat mai mult decât trebuia? 

Angajatorul este obligat, până pe 1 martie, să prezinte salariatului o informație, în care să indice salariul calculat, scutirile acordate, impozitul și primele reținute. Lucrătorul, în baza acestei informații, își poate recalcula obligația fiscală și, în cazul în care depistează că angajatorul l-a impozitat mai mult decât trebuia, trebuie să prezinte Declarația cu privire la impozitul pe venit, forma CET- 18, până pe data de 30 aprilie a anului următor de gestiune fiscală. 

Mai exact, restituirea impozitului pe venit achitat/reținut în plus persoanelor fizice, care nu desfășoară activitate de întreprinzător, se efectuează în corespundere cu prevederile art.175 și art.176 din Codului Fiscal. La cererea de restituire a impozitului pe venit trebuie anexate:

  • copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea persoanei (depunătorul cererii);
  • copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea persoanei întreținute (în cazul în care aceasta a utilizat scutirea pentru persoana întreținută);
  • copia buletinului de identitate sau a altui document ce confirmă identitatea soției/soțului (în cazul în care aceasta a utilizat scutirea soției/soțului);
  • copia certificatului de căsătorie (după caz);
  • copia certificatului de deces a soției/soțului (în cazul în care aceasta a utilizat scutirea soției/soțului decedat ulterior);
  • copia documentului ce confirmă dreptul la utilizarea scutiri majore (după caz).

Restituirea banilor poate fi efectuată fie la contul bancar al persoanei, fie în numerar, în dependență de opțiunea bifată în cererea de restituire. În cazul solicitării restituirii la contul bancar, persoana fizică va indica codul IBAN personal la care să i se efectueze restituirea. Termenul pentru efectuarea restituirii sumelor achitate/reținute în plus la impozitul pe venit este de 37 de zile din data primirii cererii de către organul fiscal.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Răspunsuri în loc de concluzii

La final, am decis să îți oferim răspunsul la trei dintre cele mai frecvente întrebări legate de impozitarea veniturilor. Citește cu atenție răspunsurile și reține aceste detalii importante!

1. Cum se calculează impozitul pe venit atunci când o persoană are două joburi? 

Trebuie să știi că odată ce este încheiat un contract individual de muncă sau unul de prestări servicii, modalitatea de calculare a impozitului pe venit este aceeași, indiferent de suma pe care o primești. În cazul a două joburi, din ambele salarii se va reține prima obligatorie de asistență medicală și cota de impozit 12%.

Atenție! Persoana care are două joburi nu poate utiliza același tip de scutire pentru ambele posturile de muncă, dar, are tot dreptul să folosească tipuri diferite de scutiri, pentru fiecare job în parte. Aceasta înseamnă că în cazul unui loc de muncă, poate utiliza scutirea personală, iar în cazul altuia - scutirea pentru persoanele întreținute (copii). 

2. Cum ar trebui să procedeze freelancerii, care-și întocmesc singuri contractele de muncă?

La încheierea unui contract de muncă sau de prestări servicii, freelancerilor li se va reține impozitul pe venit din salariul obținut, fiind aplicată aceeași formulă, prevăzută de legislația fiscală. Dacă acești specialiști prestează servicii unei alte persoane fizice, care nu are posibilitatea să rețină impozitul la sursa de plată, ei trebuie să achite impozitul prin intermediul Declarației CET-18. La prezentarea Declarației, nu se anexează niciun document. Ulterior, în procesul de verificare a corectitudinii depunerii și completării informației, poate fi solicitată confirmarea venitului.

3. Cum se reține impozitul pe venit din bonusuri și prime?

Cadourile, bonusurile și primele pe care angajatorii le acordă salariaților constituie un ajutor material, denumit în Codul Fiscal - facilități acordate de patron. Aceste facilități reprezintă surse de venit impozabil, din care se reține impozitul pe venit, în modul stabilit de lege. Altfel spus - se aplică aceeași procedură ca în cazul salariului, indiferent de mărimea bonusurilor sau a primelor.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?