Concediul de maternitate și indemnizația de maternitate în Republica Moldova
15-11-2023 83966

Concediul de maternitate și indemnizația de maternitate în Republica Moldova

În Republica Moldova, condițiile de acordarea a concediul de maternitate au fost modificate semnificativ în ultimii ani. Concediile de maternitate au devenit mai atractive, cu indemnizații mai mari și cu mai multe beneficii și oportunități pentru viitorii părinți. Cea mai recentă modificare a intrat în vigoare pe 1 martie 2023. Citește în articol tot ce trebuie să știi despre concediul de maternitate și indemnizația de maternitate în Moldova.

Ce înseamnă concediu de maternitate?

Conform Codului Muncii, femeile salariate, ucenicele şi soţiile aflate la întreţinerea salariaţilor beneficiază de un concediu de maternitate ce include concediu prenatal și concediu postnatal. Astfel, concediul prenatal are o durată de 70 de zile calendaristice, iar cel de după naștere - 56 de zile calendaristice. Pentru sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi, concediul prenatal este de 112 zile calendaristice, iar cel postnatal este de 70 de zile calendaristice. Pentru nașterile complicate sau naşterile a doi ori mai mulţi copii, concediul postnatal va avea o durată de 70 de zile calendaristice. Prin urmare, concediul de maternitate poate avea durata totală  de 126, 140  sau 182 de zile, în cazul sarcinilor cu mai mulți copii sau a celor complicate. După încheierea acestei perioade, unul dintre părinți ori bunici, o rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum și tutorul poate solicita concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului, care are vârsta de până la 3 ani.

Ce înseamnă concediu parțial plătit?

Concediul parțial plătit se acordă, la solicitare, după expirarea concediului de maternitate și durează până la vârsta de 3 ani a copilului. În această perioadă, se achită o indemnizație din bugetul asigurărilor sociale de stat. Concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului poate fi folosit integral sau divizat în mai multe perioade, până când expiră, adică atunci când copilul împlinește 3 ani. Acest concediu se include în vechimea în muncă şi în stagiul de cotizare. Dacă mama a beneficiat de concediu de maternitate și își dorește să revină la muncă, concediul parțial plătit poate fi acordat tatălui copilului, unuia dintre bunici, unei rude sau unui tutore, care va îngriji copilul. Ambii părinți de gemeni, tripleți sau multipleți, pot beneficia de concediu parţial plătit pentru îngrijirea copiilor.

De asemenea, acest concediu poate fi folosit de ambii părinți alternativ, în fracţiuni, conform disponibilităţii fiecăruia din părinți, cu condiţia să nu se suprapună fracţiunile. Acest concediu, de asemenea, se include în vechimea în muncă şi în stagiul de cotizare. 

Unul dintre părinți care se află în concediu  parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani are dreptul să întrerupă concediul înainte ca copilul să împlinească 3 ani. Pentru asta este suficient să anunțe angajatorul printr-o cerere scrisă cu 15 zile lucrătoare înainte. Termenul respectiv poate fi redus prin acordul scris al părților.

Cum se calculează indemnizația de maternitate? 

  • Dacă soția este angajată în câmpul muncii

Valoarea indemnizației de maternitate constituie 100% din venitul mediu lunar asigurat obținut în ultimele 12 luni, înainte de concediul de maternitate. Totodată, conform modificărilor din 1 martie 2023, dacă ambii soți sunt angajați și asigurați, valoare indemnizației va fi calculată din venitul mai mare al unuia dintre soții asigurați.

Aceste informații vor fi furnizate de Registrul de stat al populației. Astfel, dacă în ultimul an soția a avut un salariu mediu lunar de 12.000 lei, iar soțul de 12.500 lei - indemnizația de maternitate va fi calculată din salariul partenerului, care va determina un cuantum mai mare al indemnizației de maternitate.

  • Dacă soția se află la întreținerea soțului

Soția se consideră la întreținerea soțului asigurat dacă, la data acordării concediului de maternitate nu este angajată în câmpul muncii. Pentru a beneficia de indemnizație, soțul trebuie să confirme că a realizat stagiul de cotizare în ultimii 3 ani sau a realizat stagiul de cotizare minim 9 luni din 24 de luni înainte de începerea concediului de maternitate.

Baza de calcul a indemnizației de maternitate acordată soției aflate la întreținerea soțului asigurat o constituie venitul mediu lunar asigurat al soțului.

Dacă partenerii s-au căsătorit după nașterea copilului, indemnizația de maternitate se acordă pentru perioada cuprinsă între data înregistrării căsătoriei și data expirării concediului de maternitate.

  • Dacă soția este asigurată, dar nu a realizat stagiul de cotizare (de exemplu, este studentă sau șomeră)

Femeile asigurate și șomerele, care beneficiază de ajutor de șomaj au dreptul la indemnizație de maternitate, indiferent de durata stagiului de cotizare. Valoarea indemnizației pentru femeile asigurate, care nu au realizat stagiul de cotizare, este de 35% din salariul lunar prognozat, stabilit anual de Guvern. 

Pentru femeile care beneficiază de ajutor de șomaj, baza de calcul a indemnizației de maternitate este suma ajutorului de șomaj în vigoare la data începerii concediului de maternitate. Totodată, dacă primesc indemnizația de maternitate, plata ajutorului de șomaj se suspendă. 

  • Dacă concediul de maternitate începe înainte de finalizarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani.

Atunci când două concedii se suprapun, indemnizația se calculează începând cu data la care asigurata, urma să-și reia activitatea. În acest caz, cuantumul indemnizației de maternitate și al indemnizației lunare pentru creșterea copilului se stabilește în funcție de baza de calcul utilizată pentru calcularea indemnizațiilor pentru copilul precedent. 

  • Dacă femeia continuă să lucreze pe durata concediului de maternitate

Potrivit modificărilor legislative, salariata poate să lucreze până în săptămâna a 36-a de sarcină, adică săptămâna a 6-a de concediu prenatal. De asemenea, în perioada primilor 6 săptămâni al concediului de maternitate salariata are dreptul să întrerupă activitatea sau să reia activitatea de muncă. Pentru asta salariata va depune o cerere scrisă și va prezenta  concluzia medicală privind starea de sănătate. Termenul de activitate pe durata concediului de maternitate se negociază de părți și se stabilește prin ordinul emis de către angajator la data recepționării cererii salariatei.

Ce se întâmplă cu indemnizația de maternitate dacă mama își pierde locul de muncă?

În situația în care contractul individual de muncă pe durată determinată se încheie sau unitatea este lichidată în timpul concediului de maternitate, dreptul la indemnizație se menține. De la 1 martie 2023, persoanele asigurate pot beneficia de indemnizație chiar și în cazul în care pierd venitul asigurat pentru întreaga perioadă a concediului de maternitate.

Mai multe informații despre calcularea concediului de maternitate, citește aici

Ce documente sunt necesare pentru a primi indemnizației de maternitate?

Pentru a beneficia de indemnizație de maternitate nu este necesar ca viitoarea mamă să depună vreo cerere. Indemnizația de maternitate se stabileşte de către Casa Naţională de Asigurări Sociale pe baza informaţiilor din certificatul de concediu, furnizate digital, cât și în baza datelor disponibile în Registrul de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale.

Ce este indemnizația pentru creșterea copilului? 

Până când copilul împlinește vârsta de trei ani, mama, tata, unul dintre bunici sau un tutore are dreptul să se afle în concediu de îngrijire a copilului pentru care să primească o indemnizație lunară. Baza de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului este venitul mediu lunar asigurat obținut în ultimele 12 luni calendaristice anterioare lunii nașterii copilului. Acest venit trebuie să fie unul din care au fost plătite contribuții la data stabilirii indemnizației. 

Conform modificării din 1 ianuarie 2023 a Legii Nr. 289 din 22.07.2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestații de asigurări sociale, persoana aflată în concediu pentru îngrijirea copilului poate alege una din 3 opțiuni de acordare a indemnizației lunare pentru creșterea copilului:

  1. de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului până când copilul împlinește 3 ani.
  2. de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului, timp de 24 de luni. După expirarea celor 24 de luni de concediu și până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului nu se acordă.
  3. de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului, timp de 12 luni. După expirarea celor 12 luni de concediu și până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului, indemnizația lunară pentru creșterea copilului nu se acordă.

Care este valoarea indemnizației pentru îngrijirea copilului?

Modul de calcul a indemnizației pentru îngrijirea copilului este determinat de Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestații de asigurări sociale. Astfel, cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului este de:

  • 30% din baza de calcul stabilită la art. 7 din Lege, pentru concediul de îngrijire a copilului, cu durata de 3 ani. Baza de calcul reprezintă venitul mediu lunar asigurat obținut în ultimele 12 luni calendaristice înainte de acordarea concediului de maternitate. Totuși, valoarea indemnizației nu poate fi mai mică decât indemnizația minimă lunară pentru creșterea copilului, stabilită de Guvern și care este de 740 de lei;
  • 60% din baza de calcul stabilită la art.7, dar nu mai puțin decât cuantumul dublu al indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului a persoanei asigurate (1.580 de lei) pentru primele 12 luni de concediu dintr-un concediu de 2 ani. În următoarele 12 luni, persoana asigurată va primi 30% din baza de calcul stabilită la art. 7, dar nu mai puțin de indemnizația minimă de 740 lei;
  • 90% din baza de calcul, dar nu mai puțin decât cuantumul triplu al indemnizației minime lunare, pentru primele 12 luni de la acordarea inițială a concediului pentru îngrijirea copilului cu durata de 1 an.

Ce documente sunt necesare pentru a primi indemnizația pentru creșterea copilului? 

Indemnizația pentru creșterea copilului  este stabilită de către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS).

Cererea pentru stabilirea indemnizațiilor se depune la casa teritorială de la locul de domiciliu al soțului/soției. Alternativ, cererea poate fi depusă electronic prin portalul guvernamental unic al serviciilor publice sau pe pagina web a Casei Naționale.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Alte tipuri de indemnizații pentru creșterea copilului

  • Indemnizație paternală acordată tatălui pentru îngrijirea copilului, pentru o durată de 14 zile calendaristice și care constituie 100% din baza de calcul;
  • Indemnizație unică acordată la nașterea copilului în valoare de 20.000 lei;
  • Indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă în baza unui certificat de concediu medical, conform legii, pentru copiii cu vârsta de până la 10 ani, iar în cazul copiilor care suferă de maladie oncologică sau au dizabilități pentru afecțiuni intercurente, se acordă până la vârsta de 18 ani. Dreptul la indemnizație poate fi acordat mamei, tatălui sau tutorelui. Cuantumul indemnizației pentru îngrijirea copilului bolnav este stabilit conform art. 13 alin. (1).

Urmărește delucru.md ca să fii la curent cu cele mai recente prevederi legale din Codul Muncii.  

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?