Companiile din Moldova ar putea avea angajați responsabili de egalitatea de gen
05-07-2024 2700

Companiile din Moldova ar putea avea angajați responsabili de egalitatea de gen

Angajatorii moldoveni, care activează în sectorul privat, ar putea înființa „unități gender” în companiile lor. Este vorba despre un angajat sau chiar un departament separat, care va monitoriza respectarea egalității de șanse între femei și bărbați și va răspunde discriminării directe sau indirecte pe criterii de gen. Un astfel de proiect de lege, care asigură accesul egal al bărbaților și femeilor la bunuri și servicii, a fost votat de Parlament în prima lectură. Ce responsabilități vor avea aceste unități, află din articol. 

Ce reprezintă o „unitate gender”?

Termenul de unitate gender deja există în legislația națională. Astfel, potrivit legii nr. 5/2006, o unitate gender reprezintă un specialist abilitat cu funcţii de promovare a egalităţii între femei şi bărbaţi în instituţia în care activează.

Noul proiect de armonizare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene propune modificări la mai multe acte normative. Astfel, Ministerul Muncii și Protecției Sociale solicită introducerea articolului 20 prim în Legea nr. 5/2006 cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați. Articolul propus de minister vizează reglementări speciale pentru persoanele juridice de drept privat. Altfel spus, reglementări doar pentru companiile și firmele private.  

Astfel, noile modificări spun clar că persoanele juridice de drept privat pot desemna în cadrul entității „unitatea gender” cu atribuții în domeniul asigurării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați. Atenție! Pot, dar nu trebuie! Deci, legea nu obligă angajatorii, dar le recomandă să creeze aceste departamente.

...

Felicia Bechtoldt

Secretară de stat în Domeniul politici ocupaționale, egalitate de gen și demografie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale. 

 „Proiectul de lege conținea inițial obligativitatea ca în fiecare companie cu un număr mai mare de 50 sau 100 de angajați să fie desemnată o persoană care să analizeze procesele discriminatorii. Din păcate, am avut obiecții din partea mediului de afaceri, a mai multor asociații de business și nu puteam promova conceptul  noii legi, dacă nu renunțam la această obligativitate. Dar, sperăm foarte mult să putem ajusta acest proiect în timpul apropiat ca să includem obiectivitatea instituirii unor astfel de unități în cadrul companiilor private”, a declarat Felicia Bechtoldt, secretară de stat în Domeniul politici ocupaționale, egalitate de gen și demografie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale. 

Așteptări și perspective 

Unii deputați consideră că măsura ar trebui să fie obligatorie pentru angajatorii moldoveni din mediul privat. Aleșii sunt de părere că în forma actuală a legii, nu se vor înregistra mari progrese în ceea ce ține egalitatea între femei și bărbați în cadrul sectorului privat, pentru că legea recomandă, dar nu obligă înființarea departamentelor gender.

...

Ion Babici

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

 „Cred că trebuie să revenim la acest subiect și să avem o discuție sinceră cu mediul de afaceri. Consider că numărul de angajați de 50 sau 100 este prea mic. Ar trebui să pornim cu angajatorii care au capacități financiare care să le permită să angajeze o astfel de persoană responsabilă de procesele discriminatorii. Noi trebuie să furnizăm modele concrete, în caz contrar, va fi greu de preluat această practică și în alte întreprinderi cu mai puțini angajați. Dar, această sarcină ar putea fi atribuită unei persoane care este responsabilă de resursele umane sau are alte responsabilități conexe cu acest domeniu”, a menționat Ion Babici, deputat în Parlamentul Republicii Moldova. 

Potrivit noilor modificări legislative, companiile private trebuie să promoveze politici interne pentru combaterea discriminării pe criterii de sex.

...

Marcela Adam

Deputată în Parlamentul Republicii Moldova

„Vreau să-mi exprim încrederea că acest proiect de lege va consolida și va crește cultura socială în raport cu dimensiunea egalității de gen în țara noastră. Consider că această măsură va fi un motiv în plus de a elabora mai multe politici prietenoase femeilor”, a reiterat Marcela Adam, deputată în Parlamentul Republicii Moldova.

Proiectul de lege care vizează accesul egal pentru femei și bărbați la bunuri și servicii a fost votat în prima lectură de 74 de deputați.   

Care vor fi responsabilitățile „unităților gender”?

Dacă va fi desemnată și creată în companie, „unitatea gender” va deține următoarele atribuții: 

  • analizează contextul de apariție și evoluție a fenomenului de discriminate în bază de sex, precum și nerespectarea egalității de șanse și tratamentului egal între femei și bărbați în cadrul entității și recomandă soluții;
  • formulează recomandări,observații, propuneri în vederea prevenirii, gestionării, remedierii contextului de risc care ar putea conduce la încălcarea egalității de șanse și de tratament egal între femei și bărbați cu respectarea principiului confidențialității;
  • propune măsuri privind asigurarea egalității de șanse și de tratament egal între femei și bărbați, evaluează impactul acestora asupra femeilor și a bărbaților; 
  • elaborează planuri de acțiune privind implementarea principiului egalității între femei și bărbați în care să fie cuprinse cel puțin: măsuri active de promovare a egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de sex, măsuri privind prevenirea și combaterea încălcării demnității în muncă după criteriul de sex la locul de muncă, măsuri privind egalitatea de tratament în ceea ce privește remunerarea, promovarea în funcții și ocuparea funcțiilor de conducere; 
  • elaborează, fundamentează și evaluează implementarea programelor/proiectelor la locul de muncă în domeniul egalității de șanse și de tratament egal între femei și bărbați; 
  • acordă consultanță de specialitate la locul de muncă pentru aplicarea prevederilor legislației naționale și a Uniunii Europene în domeniul egalității de șanse și de tratament egal între femei și bărbați. 
...

Grigore Novac

Președintele Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului și Relații Interetnice

„Scopul proiectului constă în armonizarea legislației naționale cu cea a UE în materie de aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii, precum și furnizarea acestora. Se urmărește combaterea discriminării directe sau indirecte în ceea ce privește prețurile, condițiile de vânzare, accesul la produse sau servicii, inclusiv în domenii precum asigurările, serviciile financiare, imobiliare sau de sănătate. De asemenea, bărbații și femeile vor beneficia de aceleași condiții și prețuri la produsele și serviciile oferite, iar consumatorii vor fi protejați de discriminarea de gen. În acest sens, sunt propuse modificări la Legea privind protecția consumatorilor, Legea cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați și la Legea cu privire la asigurarea egalității”, a punctat Grigore Novac, Președintele Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului și Relații Interetnice. 

Cum și unde pot fi depuse plângerile?

Dacă ai trecut printr-o formă de discriminare de gen și lucrezi într-o instituție publică ai dreptul să reclami în scris cazurile de discriminare după criteriul de sex şi/sau de hărţuire sexuală la unitatea gender din cadrul autorităţilor publice, la Consiliul pentru egalitate, la Avocatul Poporului sau direct în instanţele de judecată.

Legislația se va completa cu o prevedere nouă, potrivit căreia, persoanele supuse formelor discriminării după criteriul de sex vor avea dreptul să reclame în scris cazurile la autoritățile cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii discriminării și asigurării egalității, în modul prevăzut de Legea nr. 121/2012 cu privire la asigurarea egalității.

„Unitățile gender” există deja în Moldova?

Răspunsul este da. După cum am menționat și la începutul articolului, existența unor astfel de departamente este stipulată în Legea nr. 5/2006. Articolul 20 din lege precizează clar că în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, adică în primării, activează unităţi gender. Acestea au următoarele funcții:

  • prezintă propuneri de integrare a principiului egalităţii între femei şi bărbaţi în politicile, programele şi actele normative ale administraţiei publice locale, în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
  • colaborează cu organizaţii neguvernamentale şi cu alte organizaţii în problema egalităţii între femei şi bărbaţi;
  • participă la examinarea petiţiilor persoanelor juridice şi ale persoanelor fizice asupra cazurilor de discriminare după criteriul de sex;
  • monitorizează activitatea administraţiei publice locale în domeniu;
  • prezintă periodic autorităţilor administraţiei publice locale rapoarte despre lucrul efectuat;
  • elaborează rapoarte privind implementarea politicii naţionale de asigurare a egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru a fi prezentate organului specializat;
  • exercită alte atribuţii de domeniu, conform legislaţiei.

În cadrul primăriilor, funcţiile unităţii gender sunt exercitate de către secretarul consiliului local. Responsabilitatea pentru realizarea de către administraţia publică locală a atribuţiilor stabilite de lege şi pentru asigurarea activităţii unităţilor gender din subordine revine, respectiv, preşedintelui raionului şi primarului.

Primește noutăți despre HR direct în inbox!

Concluzii

Trebuie să recunoaștem că departamentele gender care pot fi deschise în cadrul companiilor private reprezintă o inovație legislativă. Secretara de stat la Ministerul Muncii, Felicia Bechtoldt, care a prezentat proiectul în fața deputaților, a spus că astfel și sectorul privat a primit competențe pentru promovarea politicilor interne privind nediscriminarea pe criterii de sex.

„Unități gender” din cadrul companiilor vor monitoriza și elabora propuneri pentru tratament egal între bărbați și femei. Inițial, proiectul prevedea obligativitatea deschiderii unităților gender în companiile care au un număr mai mare de angajați, însă inițiativa a fost abandonată în urma obiecțiilor mediului de afaceri din Republica Moldova.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonează-te la rețelele noastre digitale. Află primul despre cele mai noi informații din piața muncii destinate angajatorilor.
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?