Ce reprezintă și cum poți depăși criza de la 30 de ani?

Schimbarea prefixului, în orice etapă a vieții, și începerea unui nou deceniu aduc după sine câteva schimbări, care își vor pune amprenta pe o anumită perioadă. Majoritatea dintre noi așteaptă cu îngrijorare criza vârstei de mijloc, cea de la 40 de ani, fără a lua în calcul existența uneia la 30 de ani. Dacă te simţi brusc neîmplinit şi neliniştit cu privire la carieră şi relaţii, cu siguranță că treci printr-o astfel de perioadă, care, de fapt, este o stare de anxietate, declanșată de aspirații mult prea depășite pe care ți le-ai setat până acum. Această concepţie eronată crează confuzie, dezamăgire şi insecuritate cu privire la modul în care propria viaţă a deviat de la cursul normal sau nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Cum poate fi gestionată criza de la 30 de ani și ce riști dacă nu intervii la timp, aflăm din articolul de astăzi. 

Cum se manifestă această criză?

În mijlocul tinereţii, mulți trăiesc o stare de criză, o cotitură în dezvoltare, din cauza că imaginile de viaţă, formate între 20-30 de ani, nu-i mai satisfac. Analizând calea parcursă, realizările şi căderile sale, persoana descoperă că, necătând la bunăstarea actuală a vieţii, personalitatea ei este imperfectă, deoarece a pierdut mult timp și energie în zadar, iar ca urmare, rezultatele nu ating nici pe departe așteptările. Cu alte cuvinte, are loc reevaluarea valorilor şi reevaluarea critică a „eu-lui” personal.

Natalia Toma

Doctor în psihologie, conferențiară universitară, coautoare a ghidurilor și cursurilor de specialitate

„Este o etapă în care persoana analizează cât este de mulțumită de sine și de realizările sale. Cred că una dintre cauzele principale este faptul că noi, ca țară, suntem într-o perioadă de tranziție, de la valorile care au fost promovate în trecut, dar care astăzi nu mai sunt considerate ca fiind bune, la cele încurajate în aceste timpuri, care sunt considerate bune, dar nu este clar care sunt acestea. Noi încercăm să ne adaptăm și să urmăm exemplul țărilor occidentale, crezând că este corect, doar că abordarea lor nu este adaptată contextului nostru. Nu întâmplător în Europa sau în America, după ce absolvă școala, mulți tineri nu se înscriu imediat la studii universitare. Mai întâi, încearcă diferite profesii, încearcă să se cunoască, să înțeleagă despre ce este viața lor, ce le este interesant, ce le-ar plăcea să facă, de ce sunt capabili, și doar după asta își aleg profesia. La noi, tinerii sunt impuși, practic obligați să meargă imediat la studii și aleg profesii care, de obicei, în mare parte, nu sunt potrivite personalității lor. Ei aleg studiile pe care le vor părinții sau unde consideră că este prestigios și se fac mulți bani, în domenii precum IT-ul sau dreptul, iar după ce încep a profesa, devin nemulțumiți, pentru că realizează că nu le place ceea ce fac, că au avut o altă închipuire”, declară Natalia Toma, doctoră în psihologie, conferențiară universitară, coautoare a ghidurilor și cursurilor de specialitate.

În plus, viziunea multor tineri despre viaţa adultă probabil că nu includea cheltuielile peste nivelul veniturilor şi traiul de la un salariu la altul, cum se întâmplă în realitate, în cazul multor tineri. Dintr-o dată, situaţia financiară le poate părea instabilă şi mult mai patetică decât au simțit vreodată. Reevaluarea traseului profesional sau a câștigului salarial poate duce la stări de profundă anxietate, culminând uneori cu decizia de a renunţa la jobul pe care îl au, în schimbul unei cariere cu totul diferită. De cele mai multe ori, criza apare în urma unui plan de viață nerealizat, din cauza obiectivelor mult prea mari.

„Deseori, plecăm de acasă cu acest scenariu. În societatea noastră, nu este acceptat ca părinții să le spună copiilor că nu contează ce vor face în viață, ce job vor avea, ce salariu vor avea, dar important este să fie oameni buni. Ce spun ei în schimb? Că trebuie să fii cel mai bun. Trebuie să te duci la facultatea X, să lucrezi la compania Y, să câștigi mulți bani, să te căsătorești, să iei ipotecă, etc. Uneori părinții spun lucrurile acestea direct, alteori indirect, dar tinerii pleacă de acasă cu o presiune destul de puternică, știind că trebuie să îndeplinească așteptările părinților, care sunt destul de mari”, subliniază Natalia Toma, doctor în psihologie, conferențiară universitară, coautoare a ghidurilor și cursurilor de specialitate. 

Impactul negativ al vieții perfecte din online

Criza celor de 30 de ani se hrăneşte din compararea cu alte persoane de aceeaşi vârstă, o practică ce poate declanșa un sentiment sâcâitor că viaţa ta nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Dacă intri pe Facebook, Instagram sau alte rețele sociale, ca să vezi cum se descurcă foștii tăi colegi, cunoscuţi sau prieteni în viaţa de adult, e foarte posibil ca această decizie să nu fie deloc în favoarea ta, întrucât studiile recente au indicat existenţa unei conexiuni directe între utilizarea platformelor online şi invidie.

Ceea ce trebuie să nu uiţi, în acest context, este că există şanse foarte mari ca, așa cum faci și tu uneori, prietenii tăi să îţi prezinte, de fapt, o versiune cosmetizată a vieţii lor, evitând să facă publice eșecurile și crizele din propria experienţă. Cel mai bine e să fii onest faţă de sine, cu privire la propriile realizări, şi să recunoști că, pur și simplu, faci tot ce poţi mai bine.

Natalia Toma

Doctor în psihologie, conferențiară universitară, coautoare a ghidurilor și cursurilor de specialitate

„Noi deschidem rețelele sociale și ni se pare că toți sunt milionari, dețin automobile extraordinar de scumpe, trăiesc în apartamente luxoase. Se crează senzația că nu fac nimic și au foarte multe. Persoana care analizează aceste vieți ideale din mediul online se compară cu sine, care este nevoită să lucreze de dimineața până seara, să depună mult efort și chin, fără a primi satisfacție, bani, recunoaștere, etc. De aici apare și senzația de nemulțumire de sine, atunci când persoana este convinsă că ceva nu face corect, dar nici nu-i este clar ce trebuie să facă”, punctează Natalia Toma. 

De-o parte, această nemulțumire este bună, pentru că stimulează dezvoltarea personală și profesională a unei persoane, întrucât ar putea să se gândească la ce ar putea face diferit, ce altă profesie i se potrivește sau în ce domeniu s-ar regăsi mai bine.

„Eu predau la Universitatea de Stat, la Facultatea de Psihologie, și pot spune că în ultimii cinci ani, avem studenți care au între 30-45 ani. Și nu doar la facultatea aceasta, dar, în general, este un boom de studenți de peste 30 ani, care au înțeles că ceea ce fac nu le place, nu este despre ei și încearcă să schimbe ceva. Partea proastă este atunci când aceste persoane înțeleg sau cred că nu mai pot schimba nimic și se prind în capcana asta a nemulțumirii, dar rămân acolo, într-o zonă de confort. Nu le place, dar sunt deja obișnuiți cu aceste stări”, afirmă Natalia Toma, doctor în psihologie, conferențiară universitară, coautoare a ghidurilor și cursurilor de specialitate.

Dincolo de constrângerile din familie, există și presiunea socială. 

„Noi nu ne întrebăm dacă avem abilitățile necesare pentru a realiza un lucru sau altul, noi spunem doar „eu trebuie”. Apoi, ascultăm trainerii motivaționali, care au împânzit mediul online, și care spun că „tu poți să obții orice, tu poți să ajungi oriunde”, ceea ce este posibil, pentru că, toți avem un potențial extraordinar, însă acești traineri nu spun că pentru acest succes este nevoie să ieșim din zona de confort și să facem orice altceva, cum ar fi - să mergem la un alt job sau să încercăm ceva diferit. Așa că, omul rămâne în contextul lui, în care câștigă 12-13 mii de lei pe lună, și în același timp, se uită pe internet și-și repetă că poate avea și mașină scumpă, și casă de 500 mii euro și multe alte bunuri costisitoare. Dar, pentru a obține aceste lucruri scumpe, trebuie să ieși din zona de confort, să depui foarte multă muncă și efort”, precizează Natalia Toma.

Cum poți gestiona această criză?

Presiunile din cadrul relaţiilor cu cei din jur și de la locul de muncă, alături de insecuritatea și îndoiala de sine, caracteristice crizei de la 30 de ani, conduc la o nevoie acută de stabilitate. Această dorinţă este cel mai pozitiv simptom al acestei crize și, într-o bună măsură, însăși cheia de ieșire din ea.

Trecerea de la tinereţe la vârsta adultă reprezintă o etapă definitorie în dezvoltarea personală, un moment al bilanţului, care ne ajută să ne conștientizăm propriile interese și valori. E un moment de criză, dar și de oportunitate. E timpul perfect pentru a-ţi lua timp să decizi cu maturitate ce vrei cu adevărat în viaţă şi să începi să-ţi canalizezi energiile pentru a atinge acel obiectiv, fără pretenţia nerealistă de a-ţi fi realizat deja întregul potenţial până la 30 de ani.

Natalia Toma

Doctor în psihologie, conferențiară universitară, coautoare a ghidurilor și cursurilor de specialitate

„Cei care sunt mai puternici, din punct de vedere al sistemului nervos central, al temperamentului și caracterului, întotdeauna vor găsi soluții pentru a depăși această criză, oricât de greu nu le-ar fi. Ei vor merge la studii, la un psiholog sau psihoterapeut, vor încerca să schimbe ceva, chiar dacă le va fi dificil. Doar în acest mod, ei reușesc să înfrunte anxietatea, frica, stările de disperare, frustrare, stres continuu, nemulțumire de sine. Și există cealaltă categorie de oameni, care se închid în zona lor de confort. Acestor persoane nu le place ceea ce ce trăiesc, nu se simt bine, dar consideră că starea prin care trec reprezintă răul cel mai mic, pe care deja îl cunosc. Le este mai simplu să rămână aici, deși trăiesc un nivel înalt de frică și anxietate că vor ajunge, la un moment dat, să fie și mai nemulțumiți de sine și de viața lor și nu vor putea face nimic. Ca urmare, unii tineri intră în depresie, alții în alcoolism. Variante sunt multe, dar totul depinde de cum fac față situației”, spune Natalia Toma, doctor în psihologie, conferențiară universitară, coautoare a ghidurilor și cursurilor de specialitate.

În medie, criza vârstei de 30 de ani durează câțiva ani, dar perioada de depășire diferă de la un om la altul. Specialiștii susțin că nu contează durata acesteia, dar felul în care dispare, pentru că multe persoane pot rămâne blocate în această criză. Aceasta este cel mai rău care li s-ar putea întâmpla.

„Aceasta ar însemna să rămână nemulțumiți de viața lor, să accepte că mai mult de atât nu pot și să se conformeze că își vor trăi viața la un nivel mediocru, fiind tot timpul nesatisfăcuți de ceea ce fac, de ceea ce sunt, de familie, de profesie, de carieră, de salariu, de tot. Totuși, unele persoane pot sări în ultimul vagon, pot încerca să-și schimbe profesia sau studiile, dar tare mult depinde de tipul de personalitate și de caracter”, afirmă Natalia Toma.

Concluzii

Majoritatea persoanelor, care trec prin această etapă a vieții, trăiesc preocupări legate de carieră, de sentimentul de oportunități ratate sau de teama de a-și pierde tinerețea și forța fizică. Mulți pot simți presiuni asociate cu obținerea succesului și atingerea unor așteptări sociale, care pot duce la o reevaluare a realizărilor personale și profesionale.

Dacă totuși simți că aceste trăiri te depășesc, te îndemnăm să ceri ajutorul specialiștilor. Îți recomandăm cele 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală, repartizate în toate raioanele țării și sectoarele capitalei. Aici, vei beneficia de ajutor gratuit, rapid și confidențial. 

Angajarea constantă la locul de muncă îți permite să-ți atingi obiectivul dorit, dar nu îți lasă timp pentru alte activități, nu mai puțin importante. Criza implică conștientizarea necesității unei dezvoltări personale ulterioare și îmbunătățirea poziției actuale în societate sau schimbarea calitativă a modului de viață.