Deja am scris despre asta și nu ne repetăm - în 2023 piața muncii nu stă pe loc și multe se schimbă. Așa va fi și cu industriile de pe piața muncii: unele vor fi în creștere în acest an, cu mai multe locuri de muncă și salarii mai bune, altele vor cunoaște un declin.
În acest articol vom vorbi despre 9 domenii de activitate care atestă o creștere semnificativă în Republica Moldova și în care ai cele mai mare șanse să-ți găsești un job bine plătit. Am adăugat pentru fiecare domeniu joburi la care poți aplica chiar astăzi.
Nu am ales întâmplător aceste domenii, ci am luat în calcul:
- Salariile care se oferă;
- Gradul de ocupare a forței de muncă;
- Creșterea economică atestată;
- Posibilitățile de dezvoltare pe care le oferă domeniul.
Așadar, iată lista cu domenii care „rup” piața în prezent și locuri de muncă la fiecare din ele:
- Retail/vânzări cu amănuntul. Deși peste hotare retailul, adică vânzările fizice, scad treptat în favoarea vânzării online, în Moldova acest domeniu e în continuă dezvoltare. După pandemie multe afaceri au revenit pe piață și au mărit profitul, alte afaceri s-au deschis, de aceea atestăm o creștere a locurilor de muncă și, implicit, a salariilor oferite celor din vânzări.
- Operator call center și suport clienți. Pentru că a crescut simțitor rolul satisfacției utilizatorului, fiecare companie sau instituție care se respectă are o linie telefonică și un email de contact prin care comunică cu cei care au utilizat serviciul sau produsul pe care îl oferă. Așadar, observăm tot mai multe locuri de muncă cu condiții avantajoase în domeniu, iar trecerea la comunicarea prin email sau chaturi i-a atras chiar și pe cei mai introvertiți.
- Prestări servicii. Sectorul serviciilor ocupă cea mai mare pondere din economia națională în Moldova. Lejeritatea unor prevederi economice (cum ar fi deținerea patentei) permite prestarea serviciilor fără probleme - consultanță, contabilitate, foto/video, transport, imobiliare, optimizare SEO - altor entități și instituții. E o variantă foarte bună pentru cei care vor să lanseze o afacere proprie, dar și pentru cei pricepuți într-un domeniu care-și doresc mai multă autonomie.
- Tehnologii informaționale (IT) și telecomunicații. Popularitatea acestui domeniu în Moldova nu are nevoie de descriere, dar vom menționa doar că în 2020, de exemplu, sectorul TIC a generat servicii și produse cu o valoare de export de 304 milioane $.
- Bănci și finanțe. Și sectorul financiar a beneficiat de o creștere în 2022 în Moldova, mai ales datorită digitalizării plăților și extinderii serviciilor bancare. Avem nevoie de companii care să ne ajute la gestionarea banilor și ele, la rândul lor, au nevoie de angajați cât mai diverși - de la casieri până la cei care se ocupă de mobile banking.
- Marketing și publicitate. Cum tot mai multe companii își doresc o prezență puternică online în Moldova, trendul de a avea un departament de marketing in-house sau cel puțin, un SMM sau designer, ia tot mai mult amploare. Sunt multe joburile la care poți aplica în acest domeniu - și toate bine plătite.
- Transport. Transportul de mărfuri și pasageri e un sector în creștere: o spun chiar datele statistice, care arată că în 2022 s-a transportat cu 10% mai mult decât în anul precedent. Creșterea siguranței rutiere, a salariilor, a condițiilor de muncă, ajustarea legislației la standarde europene a făcut din acest domeniu unul foarte popular, mai ales că cerințele sunt destul de mici: să ai un permis de conducere, rezistență și răbdare.
- Alimentație / HoReCa. Deși pandemia a destabilizat industria ospitalității, ea și-a revenit în 2022 cu noi forțe. Oamenii și-au dorit ca niciodată să iasă din case, să se bucure de comunicare și de tot spectrul de servicii oferite de HoReCa (hotele, restaurante, cafenele). Ne bucură să vedem tot mai multe afaceri în domeniu și o îmbunătățire a calității deservirii, dar și mai fain e să vedem tot mai multe locuri de muncă și salarii mai mari.
- Construcții. Acest domeniu demult nu mai este unul în care se muncește la negru, fără asigurări sau în condiții precare. Pe site-ul delucru.md poți vedea locuri de muncă în industria construcțiilor, atât acasă, cât și peste hotare, cu salarii transparente, angajare oficială și beneficii. Ca să nu mai menționăm că profesiile tehnice (lăcătuș, sudor, inginer, tencuitor) sunt din ce mai căutate și, evident, bine achitate.
Lumea se schimbă rapid, iar economia evoluează odată cu ea. Odată cu progresele tehnologice, schimbarea preferințelor clienților și noi reglementări legislative, companiile trebuie să fie competitive și să investească în oameni și echipe puternice. Iar pentru angajatul de rând, înțelegerea tendințelor pieței muncii și a industriilor cu cea mai rapidă creștere este esențială.
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant