Contribuie la realizarea misiunii Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură prin gestionarea procedurii de autorizare a sumelor subvențiilor destinate solicitanților de subvenții din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, precum și din resursele partenerilor de dezvoltare alocate spre administrare.
De la 10800 Lei (brut) sporuri, premii
1) Contribuirea la executarea obiectivelor prevăzute în Planul de acțiuni al Direcției, în domeniul său de competență;
2) Efectuarea calculelor/recalculelor subvenţiilor cu întocmirea fişei de calcul pentru fiecare dosar în parte;
3) Elaborarea demersurilor şi altor solicitări în vederea elucidării circumstanţelor incerte din cererile şi dosarele de subvenţionare;
4) Acordarea asistenței informaționale și metodologice în domeniul său de activitate.
Perioadă determinată
Studii: Superioare, de licenţă sau echivalente în unul din domeniile economie, finanțe, drept, administrație publică, agricultură sau tehnic.
Cunoștințe: - Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoaşterea modului de funcţionare a unei autorităţi publice;
- Abilități de utilizare a computerului, excel - obligatoriu.
Experiență profesională: - 1 an experiență profesională în unul din domeniile sus menționate.
Declaratia în temeiul Legii 325/2013 (modelul se va accesa la - https://aipa.gov.md/ro/functii-vacante)
- Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
- Legea nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale;
- Legea nr. 71/2023 cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural;
- HG nr. 491/2023 cu privire la subvenționarea investițiilor din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural;
- HG nr. 464/2023 cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de subvenționare complementară
și condițiile specifice de eligibilitate pentru subvenționarea complementară din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural și abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 455/2017cu privire la modul de repartizare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural;
- HG nr. 466/2023 cu privire la acordarea subvențiilor complementare pentru acciza la motorină din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural;
- HG nr. 20/2019 cu privire la reorganizarea IP AIPA.
Sursa de informare: htpp://aipa.gov.md/ ; https://www.legis.md/